Răzvan Marin trece printr-o perioadă mai puțin bună la Ajax, însă mijlocașul ajuns la Amsterdam de la Standard Liege nu va pleca deocamdată din Olanda.
Internaționalul român, care a fost dorit mai ales de Brugge în această iarnă, este titular în Cupa Olandei, în partida dintre Ajax și modesta Spakenburg, din optimile de finală.
„Ei, sub nicio formă, nu vor să-l lase împrumut pe Răzvan. Au fost discuţii, au fost echipe bune care şi-au manifestat interesul pentru el, dar antrenorul a spus că, cel puţin până la vară, nu vrea să audă de aşa ceva, pentru că el are mare încredere în el. Am vorbit şi cu el, are meci în Cupă diseară şi va fi titular”, a spus Petre Marin, la Digi Sport.
Fostul fundaș al Stelei susține că Ajax nu vrea să audă de un împrumut al fotbalistului care ar fi dorit în trei ligi de top din Europa.
„Dacă nu va apărea o ofertă extraordinar de tentantă pentru ei şi atunci se discută. Dar de împrumut nici nu vor să audă. Nu numai Brugge, ci şi alte echipe, din Franţa, Italia, Anglia. Şi nu vă ascund faptul că şi acum sunt astfel de opţiuni, dar majoritatea vor împrumut cu drept de cumpărare. Ei, dacă ar veni o ofertă cel puţin egală cu banii pe care ei i-au plătit, atunci cred că ar putea să discute. El nu este confortabil în această situaţie. Ei au zis să aşteptăm, să avem încredere, că va veni, să fie pozitiv, să se antreneze”, a mai spus Petre Marin.
Mijlocașul român, în vârstă de 23 de ani, a fost transferat de Ajax Amsterdam, în vara lui 2019 de la Standard Liege, pentru suma de 12,5 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER