Daniele Rugani (25 de ani), primul fotbalist din Serie A depistat pozitiv cu virusul care a panicat o lume întreagă, a oferit o primă reacție în presa italiană, după aflarea veștii.
Fundașul lui Juventus, depistat pozitiv în urmă cu patru zile, a mărturisit că se simte norocos pentru că a depistat coronavirusul la timp și nu a avut de suferit.
„Mă simt bine, vreau să asigur pe toată lumea că nu am probleme. Din fericire, nu am avut simptome grave, pot să mă consider norocos.
A fost mai mult şocul de a fi primul care a contactat virusul în lumea fotbalului. Am fost brusc în centrul atenţiei, în câteva momente am primit o mulţime de mesaje. Şi presa a fost curioasă ce se petrece cu mine, dar sper că va trece. Sper că toţi vom depăşi acest moment”, a spus Daniele Rugani, pentru Juventus TV.
Vezi AICI lista completă a fotbaliștilor și oamenilor din fotbal depistați pozitiv cu coronavirus
La scurt timp după ce a făcut testul și a primit vestea nefericită, fotbalistul a ținut să își liniștească fanii, printr-o postare pe Instagram.
„Probabil ați citit știrile și de aceea vreau să vă anunț că sunt bine. În acest moment, simt nevoia să mulțumesc tuturor doctorilor care se confruntă cu această urgență în spitale. Vă îndemn pe toți să respectați indicațiile, pentru că virusul nu face excepții! Să o facem pentru noi și pentru cei din jurul nostru”, a scris Rugani.
View this post on Instagram Avrete letto la notizia e per questo ci tengo a tranquillizzare tutti coloro che si stanno preoccupando per me, sto bene. In questo momento però sento ancora di più il dovere di ringraziare tutti i medici e gli infermieri che stanno lottando negli ospedali per fronteggiare questa emergenza. Invito tutti a rispettare le regole, perché questo virus non fa distinzioni! Facciamolo per noi stessi, per i nostri cari e per chi ci circonda. #grazie A post shared by Daniele Rugani (@daniruga) on Mar 11, 2020 at 5:26pm PDT
Avrete letto la notizia e per questo ci tengo a tranquillizzare tutti coloro che si stanno preoccupando per me, sto bene. In questo momento però sento ancora di più il dovere di ringraziare tutti i medici e gli infermieri che stanno lottando negli ospedali per fronteggiare questa emergenza. Invito tutti a rispettare le regole, perché questo virus non fa distinzioni! Facciamolo per noi stessi, per i nostri cari e per chi ci circonda. #grazie
A post shared by Daniele Rugani (@daniruga) on Mar 11, 2020 at 5:26pm PDT
România a ajuns la un număr de 168 de cazuri de coronavirus depistate. Din fericire, niciun român nu a decedat în urma acestei epidemii.
Situațiile cele mai dramatice rămân în China și Italia. 80.880 de chinezi au fost infestați, dintre care 3.213 au decedat. De cealaltă parte, Italia a adunat un număr de 27.980 de cazuri, dintre care 2.158, decese.
Iranul este pe locul 3, cu 14.991 de cazuri, dintre care 853 de decese, iar Spania ocupă poziția a patra în lume ca număr de oameni infestați cu coronavirus, 9.428. Dintre aceștia, 335 au decedat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER