Reacția lui Gigi Becali l-a impresionat! Cum s-a schimbat patronul campioanei înainte de FCSB – Maccabi Tel-Aviv
Gigi Becali l-a dat pe spate pe un fost fotbalist. Acesta a sesizat o serie de schimbări în comportamentul patronului de la FCSB, pe care le-a exprimat chiar înainte de duelul campioanei României cu Maccabi Tel Aviv.
FCSB urmează să se dueleze, pe arena din Ghencea, cu rivalii de la Maccabi Tel Aviv, campioana din Israel, în prima manșă a turului secund preliminar al Ligii Campionilor.
Gigi Becali a reușit să-l impresioneze pe Narcis Răducan prin afirmațiile sale. Ce spune fostul fotbalist despre declarațiile făcute de patronul de la FCSB înainte de „dubla” cu Maccabi Tel Aviv: „Este foarte corect”
Dacă „roș-albaștrii” vor trece de Maccabi, aceștia se vor confrunta în turul al treilea preliminar al UEFA Champions League cu învingătoarea „dublei” dintre Sparta Praga și Shamrock Rovers, favorită la obținerea victoriei fiind formația din Cehia.
După ce FCSB și-a aflat posibila rivală din faza următoare a competiției, Gigi Becali a spus că nu vrea să se hazardeze și să vorbească deja despre meciul cu Sparta Praga și că așteaptă să vadă ce va face echipa lui în „dubla” cu Maccabi, care nu se anunță a fi deloc ușoară pentru bucureșteni.
Felul cumpătat cu care patronul de la FCSB tratează partidele din viitor ale echipei sale l-au făcut pe Narcis Răducan să exclame. Fostul jucător a spus că latifundiarul din Pipera a dat dovadă de maturitate.
„E o notă de maturitate această declarație! Dacă altădată se hazarda să declare deja câștigat meciul, acum este foarte corect mesajul transmis echipei. Întâlnești o echipă într-un context extrem de favorabil (n.r. Maccabi), dar tocmai aceste situații trebuie bine gestionate, pentru că pot apărea surprize”, a transmis Narcis Răducan, potrivit publicației Digi Sport.
Narcis Răducan nu crede în superioritatea israelienilor de la Maccabi Tel Aviv: „Cehii sunt mult mai stabili”
Pe de altă parte, Narcis Răducan a spus că, după părerea sa, Sparta Praga este o formație mai bună decât Maccabi Tel Aviv la toate capitolele, în mod contrar afirmațiilor făcute de Gigi Becali cu privire la superioritatea israelienilor în comparație cu gruparea din Cehia.
„Nu sunt de acord cu dânsul (n.r. Gigi Becali) că Maccabi este la un nivel mai ridicat decât Sparta Praga, din toate punctele de vedere (cote de piață, bani investiți). Cehii sunt mult mai stabili”, a mai spus Narcis Răducan, potrivit sursei citate.
În situația în care nu va trece de Maccabi, formația patronată de Gigi Becali va evolua cu învingătoarea „dublei” dintre Panevezys din Lituania și Jagiellonia din Polonia în turul al treilea preliminar al UEFA Europa League.