Reacția lui Neymar, după accidentarea care putea să-i pună capăt carierei: „Dumnezeu m-a salvat!”
Neymar a fost aproape de o altă accidentare gravă, de această dată în prelungirile derby-ului dintre PSG și Lyon, însă brazilianul promite să revină destul de repede, după cum a subliniat la câteva ore după ce a ieșit pe targă.
Starul lui PSG susține că Dumnezeu l-a salvat de la ceva serios, după intrarea foarte dură a lui Mendes, care a văzut cartonașul roșu. Partida a fost arbitrată de Benoit Bastien, cel care a greșit grav în duelul celor de la CFR Cluj cu Young Boys, după ce a acordat un penalty gratuit elvețienilor. Duminică seara, Bastien a făcut o altă eroare mare, dar a fost salvat de VAR, după ce inițial îi acordase lui Mendes doar cartonașul galben, pentru intrarea dură la Neymar.
După ultima accidentare, suferită într-un meci cu Strasbourg, fostul jucător al Barcelonei a stat pe bară 85 de zile, între 24 ianuarie și 19 aprilie, în 2019.
Neymar a scăpat de o accidentare gravă: „Dumnezeu m-a salvat!”
„Plânsul înseamnă durere, disperare, frică, operație, cârje și alte amintiri urâte. Putea fi mai rău, dar Dumnezeu m-a salvat de la ceva serios. Mă recuperez și revin cât mai rapid posibil”, a scris Neymar, pe Instagram.
Atacantul va avea nevoie de investigații suplimentare pentru a afla diagnosticul exact, însă Le Parisien le-a dat vești bune fanilor, anunțând că Neymar nu a suferit o fractură la gleznă, așa cum s-a temut brazilianul.
„Până când? Am vorbit atât de mult despre asta, am subliniat atât de mult acest exces de violenţă! De ce nu opreşti de la început, la primul, de ce să aştepţi 7, 8, 9 faulturi? Până când? Trebuie să ne uităm la VAR pentru a vedea că aceasta este o eliminare? Avem nevoie de VAR pentru a vedea o intervenţie atât de violentă? Trebuie cineva să fie rănit pentru a acţiona cu onestitate?”, a reacționat tatăl lui Neymar.