Real Madrid ajută NASA la un program spațial! Cum s-a ajuns la colaborarea inedită. „A devenit foarte, foarte popular”
Real Madrid și NASA colaborează pentru lansarea unei rachete pe Lună, în anul 2026.
Unul dintre membrii staff-ului clubului spaniol Real Madrid colaborează cu National Aeronautics and Space Administration (NASA) în vederea lansării unei rachete spațiale, în anul 2026, scrie The Athletic. Este vorba despre preparatorul fizic Antonio Pintus.
Proiectul „Artemis”, cel în cadrul căruia se desfășoară colaborarea, își propune să trimită mai mulți oameni pe Lună, în anul 2026, după ce ultima misiunea aici a fost în 1972. NASA se bazează și pe alte echipe celebre, precum Houston Texans din NFL și Houston Rockets din NBA, care îi susțin proiectul.
Preparatorul fizic al Real Madridului, Antonio Pintus, prezent în antrenarea oamenilor care urmează să ajungă pe Lună
Antonio Pintus, preparatorul fizic al celui mai bogat club de fotbal din lume, le explică astronauților cum să se mențină în formă pe tot parcursul misiunii care îi așteaptă. Pintus s-a mai ocupat în trecut de pregătirea fizică a fotbaliștilor de la Olympique Marseille și în prezent este director de performanță la Real Madrid.
Antonio Pintus, poreclit de jucătorii săi „Sergentul”, are o capacitate deosebită în analiza datelor, dar și în pregătirea fizică a jucătorilor săi. În cadrul proiectului „Artemis”, preparatorul fizic analizează datele astronauților în vederea optimizării condițiilor de viață pe Lună.
Cum a ajuns gigantul club să colaboreze cu NASA și ce spun angajații instituției despre Antonio Pintus
Anul trecut, Real Madrid a participat la un turneu de vară în Statele Unite ale Americii. Un inginer a profitat de acest lucru și i-a propus preparatorului fizic al clubului spaniol să lucreze și pentru NASA.
„Am vorbit cu Antonio și mi-a spus că este foarte interesat de misiunile NASA”, a spus inginerul Garcia-Galan, citat de The Athletic. „În timpul acelei sesiuni de antrenament, am vorbit doar 10 minute, dar am văzut imediat că sunt multe subiecte asupra cărora am fost de acord și că am putea face ceva împreună”, a mai declarat angajatul NASA.
Cercetătoarea Judith Hayes, responsabilă cu sănătatea și performanța umană în cadrul NASA, consideră că venea lui Antonio Pintus este de bun augur și spune că experiența sa poate fi benefică pentru astronauți: „El are o experienţă bogată, chiar şi în afara sportului”, susține cercetătoarea.
De asemenea, cercetătoarea îl admiră pe Antonio Pintus și îl consideră un adevărat profesionist: „A devenit foarte, foarte popular – este foarte prezent. Oamenii noştri de ştiinţă, fiziologii, astronauţii, medicii, antrenorii şi inginerii noştri se agăţau de fiecare cuvânt pe care îl împărtăşea cu noi”, a adăugat Judith Hayes.