Real Madrid ar putea rata meciul cu Osasuna, din La Liga! Ninsoarea a făcut prăpăd la Madrid, iar echipa lui Zinedine Zidane este blocată în aeroport.
Vremea nu le-a permis jucătorilor să plece spre Pamplona, iar tensiunea este maximă printre fotbaliștii lui Zinedine Zidane, aflați de mai multe ore pe aeroportul Adolfo Suarez, din Madrid. Real este pe locul 2 în La Liga, la două puncte în spatele rivalei Atletico. În ultima etapă, madrilenii au învins-o cu 2-0 pe Celta Vigo.
Osasuna și Real Madrid ar trebui să se întâlnească sâmbătă, de la ora 22:00. Tot sâmbătă, dar de la ora 19:30, Barcelona, care tocmai a bătut-o cu 3-2 pe Bilbao, în deplasare, are meci acum pe terenul celor de la Granada.
Pistele aeroportului sunt complet înghețate, iar haosul de la Madrid poate da serios peste cap planurile Realului, care poate rata meciul cu Osasuna, programat în etapa a 18-a din La Liga.
„Nici nu știm la ce oră vom ajunge. Sau dacă vom putea pleca. S-ar putea să întârziem. Jocul ar putea fi suspendat din cauza ninsorilor și să fim nevoiți să jucăm duminică. Este o nebunie”, a declarat un membru al delegației madrilene, vizibil marcat de problemele mari din Spania.
Nieva de forma copiosa ahora en #Madrid Barajas… pic.twitter.com/i2XhAqpMFD — 😉Controladores Aéreos 🇪🇸 (@controladores) January 8, 2021
Nieva de forma copiosa ahora en #Madrid Barajas… pic.twitter.com/i2XhAqpMFD
— 😉Controladores Aéreos 🇪🇸 (@controladores) January 8, 2021
În Spania, temperaturile au ajuns până la minus 36 de grade Celsius. Este cea mai scăzută valoare înregistrată în statul iberic de la începutul măsurătorilor meteorologice.
În anul 1952 a fost înregistrată o temperatură de minus 32 de grade Celsius, măsurată în Estany-Gento, în provincia Lleida din nord-estul Spaniei.
Pe măsură ce zăpada abundentă a început să cadă, autoritățile au decis ca parcurile mari din Madrid, inclusiv faimosul Retiro, de lângă muzeul Prado, să fie închise de vineri după-amiază, ca măsură de precauție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER