Real Madrid este pregătită să plătească 80.000.000 de euro pentru a-l achiziționa, în vară, pe William Saliba.
Decizia madrilenilor a fost luată după ce Nacho Fernández a refuzat să-și prelungească contractul.
Trupa de pe „Santiago Bernabeu” dorește să-și întărească defensiva, după ce Nacho Fernández a transmis că nu va mai continua la Real Madrid, deși clubul a insistat ca fotbalistul să semneze prelungirea contractului. Stoper-ul spaniol ar fi nemulțumit de numărul redus de minute jucate, în ciuda faptului că Eder Militao este accidentat.
În atenția „Los Blancos” se află William Saliba, fundașul celor de la Arsenal, potrivit site-ului spaniol Fichajes.
Decizia oficialilor madrileni de a-l cumpăra pe francez ar fi o mișcare strategică. Nacho Fernández, David Alaba și Antonio Rüdiger se află pe finalul carierei, iar William Saliba ar fi un transfer pe termen lung, arată sursa menționată anterior.
Crescut în academia „Los Blancos”, Nacho Fernández a sosit la Real Madrid în anul 2012, de la echipa secundă a clubului, Real Madrid Castilla.
Deși nu a fost în niciun sezon titular incontestabil, spaniolul a fost foarte apreciat pentru prestațiile sale, chiar și când a fost utilizat pe alte poziții decât cea de bază.
În decursul celor 12 ani petrecuți la prima formație a celor de la Real Madrid, Nacho Fernández a câștigat 24 de trofee, printre care cinci trofee ale Ligii Campionilor.
Fundașul francez s-a format la academia celor de la Saint-Étienne, club pentru care a debutat la nivel de seniori. Prestațiile sale au atras atenția „tunarilor”, care au plătit 12 milioane de euro pentru a-l achiziționa. William Saliba a fost trimis de mai multe ori sub formă de împrumut de Arsenal, până londonezii au decis că se pot baza pe serviciile sale.
De-a lungul carierei, William Saliba a evoluat pentru Saint-Étienne, Arsenal, OGC Nice și Olympique Marseille.
În acest sezon, francezul a evoluat în 44 de partide, a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă. De asemenea, William Saliba a fost integralist în 43 de meciuri.
Fundașul are 13 selecții pentru prima reprezentativă a Franței și a reușit să bifeze o apariție la Cupa Mondială din Qatar 2022. William Saliba a fost introdus în teren în minutul 63 al înfrângerii din grupe împotriva Tunisiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER