Real Madrid i-a găsit înlocuitorul lui Luka Modric. Ce super jucător au ochit madrilenii

Real Madrid a ajuns la un acord cu Ajax Amsterdam pentru transferul lui Donny Van de Beek (22 de ani), scrie De Telegraaf.

Donny Van de Beek ajunge în La Liga

Conform presei olandeze, Real Madrid a ajuns la o înțelegere cu Ajax pentru transferul tânărului mijlocaș, la finalul sezonului. Los Blancos ar urma să ofere 55 de milioane de euro pentru aducerea lui Donny Van de Beek pe Santiago Bernabeu.

În trecut, Van de Beek a fost aproape să ajungă pe Old Trafford, la Manchester United. Formația engleză l-ar fi putut transfera pe olandez la jumătate din suma pe care o va plăti Real Madrid, însă „diavolii roșii” s-au răzgândit, în ultimul moment, și l-au adus pe Paul Pogba, pe care au plătit 105 milioane de euro celor de la Juventus.

55 de milioane de euro este cota lui Donny Van de Beek, conform transfermarkt.com

Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a debutat la prima echipă a lui Ajax Amsterdam în februarie 2016. În acest sezon, Van de Beek a marcat opt goluri și a oferit tot atâtea pase decisive în 26 de partide bifate pentru „lăncieri”. Acesta a început să joace fotbal în 2008, la Veensche Boys.

Publicat: 15 01. 2020, 21:45