Real Madrid scrie istorie! A câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor și a devenit cea mai titrată echipă din istoria competiției

Real Madrid a câștigat, pentru a patra oară în istorie, Campioantul Mondial al Cluburilor, după ce s-a impus cu scorul de 4-1 în finala cu Al-Ain. Astfel, madrilenii devin echipa cu cele mai multe trofee de acest gen din istorie, depășind rivala Barcelona, care a câștigat competiția de trei ori.

Modric a marcat unicul gol al primei reprize cu un șut din afara careului. Marcos Llorente a mărit avantajul campioanei Europei în minutul 60 cu o „torpilă” care l-a lăsat fără replică pe portarul Eisa, iar Ramos a dus scorul la 3-0 după ce a reluat cu capul o centrare venită din piciorul lui Modric. Tsukasa Shiotani a marcat golul de onoare al celor de la Al-Ain, iar Nader și-a băgat mingea în propria poarta în minutul 90+1 și a stabilit scorul final, 4-1 în favoarea campioanei Europei.

VIDEO cu golurile din partida Real Madrid – Al-Ain

A fost ultimul meci din acest an pentru echipa de pe „Santiago Bernabeu”, care va disputa următorul joc pe data de 3 ianuarie, pe terenul celor de la Villarreal. Real Madrid este pe locul patru, cu 29 de puncte, la cinci puncte de liderul Barcelona.

Publicat: 22 12. 2018, 20:24
Actualizat: 22 12. 2018, 21:16