Real Madrid și Barcelona se luptă pentru noua senzație din Premier League! Ar putea fi transferul anului în Europa: „M-aș bucura să mă întorc în Spania”
Real Madrid și Barcelona se gândesc deja la perioada de transferuri din vară, iar cele două mari rivale se luptă pentru semnătura unui super jucător din Premier League: Adama Traore, atacantul celor de la Wolverhampton.
Spaniolul a impresionat mai ales în meciurile cu Manchester City. Traore a reușit o dublă în victoria „lupilor” din deplasare, scor 2-0, dar a marcat un gol și în succesul împotriva campioanei de pe teren propriu, scor 3-2.
Barcelona l-a pierdut pe Traore în 2015
Adama Traore a fost format chiar de Barcelona, de care s-a despărțit în 2015, an în care a ajuns la Aston Villa.
Atacantul de 24 de ani și-ar dori acum să se întoarcă în Spania: „A fost o neînțelegere cu Barcelona atunci când am părăsit clubul, dar este o poveste pe care o voi păstra pentru mine. Sigur că mi-aș dori să mă întorc în Spania, dar mi-am propus neapărat să am succes în Anglia. Dacă voi avea șansa să joc la Madrid, o să merg acolo”.
Traore poate fi transferul record din Premier League
Adama Traore este dorit și în Premier League, așa cum era de așteptat. Iar Wolves poate da o adevărată lovitură dacă atacantul rămâne în Anglia și nu e exclus ca recordul de 89,3 milioane de lire sterline (bani plătiți de Manchester United pentru Pogba) să fie depășit.
28 de milioane de euro este cota lui Traore, conform transfermarkt.de