Laurențiu Reghecampf nu reușește să-și revitalizeze echipa, cel puțin în Liga Campionilor Asiei, acolo unde Al Wahda (Emiratele Arabe Unite) a pierdut și al doilea meci din grupe, scor 2-3, în fața lui Al-Duhail (Qatar). Formația antrenată de tehnicianul român ocupă ultimul loc, dar încă are șanse matematice la calificarea în fazele eliminatorii.
În duelul bogaților din Golf, Laurențiu Reghecampf s-a declarat învins de omologul său, algerianul Djamel Belmadi. Al Wahda a deschis repede scorul, în minutul 4, prin Tagliabue, iar echipa românului a intrat în avantaj la cabine.
Coșmarul a venit în partea secundă după ce oaspeții au reușit să treacă în avantaj prin El Araby (min. 57), Boudiaf (min 75) și El Araby din nou, în minutul 80. Ultimul gol al partidei a fost înscris de elevul lui Reghecampf, Batna, în minutul 90, din penalty.
În urma acestui rezultat, Al-Wahda a ajuns la 8 goluri primite, în două meciuri, în condițiile în care în prima partidă Reghecampf a fost învins cu 5-0 de uzbecii de la Lokomotiv Tashkent.
Al-Wahda ocupă ultimul loc, cu 0 puncte, în timp ce podiumul e completat de Lokomotiv Tashkent (3 puncte), Zob Ahan (3 puncte) și Al-Duhail (6 puncte).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER