Reorganizare totală la FC Barcelona! Primul jucător care îi va părăsi pe catalani după demiterea lui Ronald Koeman
FC Barcelona trece printr-un nou proces de reconstrucție după anunțul demiterii antrenorului olandez Ronald Koeman, iar atacantul Luuk de Jong (31) pare să se afle la vârful listei celor care urmează să părăsească gruparea catalană în perioada următoare.
Barcelona a bifat o nouă înfrângere în acest sezon după ce au pierdut pe terenul celor de la Rayo Vallecano, scor 1-0, în cadrul etapei a 11-a din La Liga. Acesta a fost și ultimul rezultat negativ care i-a determinat pe oficialii catalani să renunțe la serviciile lui Ronald Koeman, numit la echipă în luna august a anului 2020.
În primă instanță, FC Barcelona a făcut un anunț oficial cu privire la numirea lui Sergi Barjuan, adus de la echipa a doua, în poziția de interimar, însă presa din Spania anunță totodată că Xavi Hernandez este cel care se află în negocieri avansate cu catalanii. Astfel, odată cu o venire a sa la echipă s-ar impune și o restructurare a lotului, iar jucători precum Luuk de Jong sau Samuel Umtiti sunt așteptați să plece.
Luuk de Jong, primul jucător care ar putea părăsi FC Barcelona după demiterea lui Ronald Koeman
Având în vedere noul context de la FC Barcelona, cotidianul spaniol SPORT.es anunță că urmează restructurări în echipă în perioada transferurilor de iarnă, iar atacantul olandez Luuk de Jong urmează să fie înștiințat cu privire la acest lucru în zilele următoare.
Acesta a fost împrumutat de FC Barcelona de la Sevilla chiar în ultima zi a „ferestrei” de transfer din perioada verii, însă nu a reușit să confirme încă la noul său club.
De Jong a adunat până în prezent 398 de minute în tricoul Barcelonei, distribuite în șase meciuri de campionat și alte trei de UEFA Champions League. A reușit de asemenea să marcheze un singur gol pentru gruparea catalană, în partida de campionat cu Levante, încheiată 3-0.
Cu toate acestea, conform regulamentelor din Spania, un jucător nu poate evolua pentru trei echipe diferite în decursul unui sezon, însă De Jong nu a jucat în niciun meci oficial pentru Sevilla până să fie împrumutat, așa că ar putea să fie vândut altui club dacă toate părțile vor fi de acord.
Printre potențialele echipe interesate se numără formația turcă Beșiktaș Istanbul, unde deja se află mijlocașul împrumutat tot de la FC Barcelona, Miralem Pjanic.
În cariera sa, Luuk de Jong a mai evoluat pentru PSV Eindhoven, Twente, Sevilla, Newcastle United și Borussia Monchengladbach.