Al-Hazem, echipa antrenată de fostul selecționer al României U21, Daniel Isăilă, a obținut un rezultat important pe terenul celor de la Al-Hilal, liderul la zi în primul eșalon din Arabia Saudită, scor 2-1.
Fosta echipa a lui Cosmin Olăroiu a deschis scorul în minutul 18, prin fostul jucător al lui Lyon, Swansea și Marseille, francezul Bafetimbi Gomis (33 de ani), care a stabilit și scorul pauzei. În primul minut al reprizei secunde, echipa lui Isăilă a egalat prin Mohammed Al Saiari, iar brazilianul Alemao a stabilit scorul final în minutul 80, din penalty.
Astfel, cu această victorie, Al-Hazem a părăsit zona retrogradabilă, urcând pe locul zece cu 14 puncte, la trei în fața celor de la Al-Batin, echipă aflată pe primul loc retrogradabil.
Pentru echipa lui Isăilă urmează meciul cu Al-Raed, echipa de pe locul 12, după care se va duela cu Al-Shabab, formația antrenată de Marius Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER