Rezultate și clasamente în preliminarii Euro 2016 | Anglia a făcut punctaj dublu față de urmăritoare, Slovacia face instrucție în grupa Spaniei, Rusia se îneacă în fața liderului Austria
Meciurile disputate sâmbătă în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2016 au însemnat consolidarea a doi lideri surprinzători de grupe, Slovacia și Austria, dar și o clarificare în Grupa E, unde Anglia s-a desprins deja în câștigătoare.
Slovacia domină Grupa C, Spania și-a revenit, Ucraina stă la pândă
În Grupa C, ocupantele primelor trei locuri se cunosc deja. Și de această dată, performera rundei este Slovacia, care a învins în deplasare Macedonia. Slovacii au reușit patru victorii din tot atâtea posibile deși au jucat în deplasare cu Ucraina și acasă cu campioana europeană Spania. Ibericii și-au revenit și ei după startul slab, iar Ucraina a obținut o victorie de parcurs cu codașa Luxemburg.
Acestea sunt și naționalele care vor ocupa, la final, primele trei locuri, pentru că Macedonia și Belarus se dovedesc prea slabe pentru a emite vreo pretenție. Singura necunoscută care mai trebuie clarificată în această grupă este identitatea echipelor care se vor califica direct la turneul final, de pe primele două poziții. Etapa viitoare, programată pe 27 martie, probabil că va lămuri în parte această chestiune în urma derby-ului Spania-Ucraina.
Grupa C
Rezultatele de sâmbătă
Luxemburg – Ucraina 0-3 (0-1)
Marcatori: Iarmolenko (33, 53 și 56)
Macedonia – Slovacia 0-2 (0-2)
Marcatori: Kucka (25), Nemec (38)
Spania – Belarus 3-0 (2-0)
Marcatori: Isco (18), Busquets (19), Rodriguez (55)
Clasament
1. Slovacia 4 4 0 0 8-2 12 p.
2. Spania 4 3 0 1 13-3 9 p.
3. Ucraina 4 3 0 1 6-1 9 p.
4. Macedonia 4 1 0 3 4-10 3 p.
5. Belarus 4 0 1 3 2-9 1 p.
6. Luxemburg 4 0 1 3 3-11 1 p.
Etapa viitoare (27 martie 2015): Macedonia – Belarus, Slovacia – Luxemburg, Spania – Ucraina
Anglia a câștigat deja Grupa E, Elveția, Slovenia și Lituania se bat pe locul 2
În Grupa E, câștigătoarea e deja, practic, cunoscută. Anglia are, după doar 4 etape, punctaj dublu față de urmăritoare și probabil că va păstra ritmul etapa viitoare, când joacă acasă cu Lituania. Rămâne ca locurile 2 (calificant direct la Euro) și 3 (care duce la baraj) să fie disputate de trei formații: Elveția, Slovenia și Lituania.
Deși au obținut victorii clare în final, Anglia și Elveția au transpirat serios sâmbătă, pe propriul teren. Slovenii au deschis scorul pe Wembley și doar penalty-ul primit de gazde și transformat de Rooney i-a readus în joc pe englezi, care au întors rezultatul în 13 minute. La St. Gall, Lituania a ținut pe loc Elveția mai bine de o oră. Gazdele au dominat total, au avut posesia balonului aproape 70% și au tras de 26 de ori spre poartă (!), dar golurile au venit abia spre final.
Grupa E
Rezultatele de sâmbătă
Anglia – Slovenia 3-1 (0-0)
Marcatori: Rooney (59 – din penalty), Welbeck (65 și 72) / Henderson (57 – autogol)
San Marino – Estonia 0-0
Elveția – Lituania 4-0 (0-0)
Marcatori: Drmic (66), Schaer (68), Shaqiri (80 și 90)
Clasament
1. Anglia 4 4 0 0 11-1 12 p.
2. Elveția 4 2 0 2 8-3 6 p.
3. Slovenia 4 2 0 2 4-4 6 p.
4. Lituania 4 2 0 2 3-6 6 p.
5. Estonia 4 1 1 2 1-2 4 p.
6. San Marino 4 0 1 3 0-11 1 p.
Etapa următoare (27 martie 2015): Anglia – Lituania, Slovenia – San Marino, Elveția – Estonia
Grupa G – Austria pe val, Rusia în picaj
Grupa G are pe cât de neașteptat, pe atât de autoritar. Austria, din urna a treia valorică, are patru puncte avans față de Suedia (urna a doua) și Rusia (cap de serie), pe aceasta din urmă învingând-o chiar sâmbătă. Mai mult, Austria are cel mai ușor meci în runda următoare, când îi vizitează pe vecinii din liliputanul stat Liechtenstein.
Cu Austria pornită ca din pușcă, un obiectiv mai realist pentru Suedia, Rusia și Muntenegru pare a fi locul 2. Marea perdantă, până acum, este Rusia, echipa cu cel mai bine plătit selecționer din lume (Fabio Capello are 8 milioane de euro pe an salariu), dar care a luat un singur punct în ultimele două partide (1-1 acasă cu Moldova și 0-1 în deplasare cu Austria).
Grupa G
Rezultatele de sâmbătă
Austria – Rusia 1-0
Marcatori: Okotie (73)
Moldova – Liechtenstein 0-1
Marcatori: Burgmeier (74)
Muntenegru – Suedia 1-1
Marcatori: Jovetic (80 – din penalty) / Ibrahimovic (9)
Clasament
1. Austria 4 3 1 0 5-2 10 p.
2. Suedia 4 1 3 0 5-3 6 p.
3. Rusia 4 1 2 1 6-3 5 p.
4. Muntenegru 4 1 2 1 3-2 5 p.
5. Liechtenstein 4 1 1 2 1-6 4 p.
6. Moldova 4 0 1 3 2-6 1 p.
Etapa viitoare (27 martie): Liechtenstein – Austria, Moldova – Suedia, Muntenegru – Rusia