Ribery la Real din 2010?
Povestea mutării lui Ribery la Real pare să nu aibă final. După ce s-a anunțat în repetate rânduri că francezul va rămâne la Bayern până la finalul contractului, publicația spaniolă AS, vine cu o variantă nouă.
Mijlocașul ar putea ajunge la Real din 2010, pentru că, se pare, oficialii clubului madrilen și impresarul jucătorului au ajuns la un acord ținut secret până acum. Cei de la AS susțin că francezul va semna în vara următoare un contract valabil patru sezoane. Cum contractul lui Ribery cu Bayern se încheie în 2011, Realul îl va putea achiziționa contra unei sume ce nu poate depăși 25 milioane de euro.