Rivalul lui Radu Drăgușin de la Tottenham șochează! „Nu am mai văzut așa ceva”
Rivalul lui Radu Drăgușin de la Tottenham îi șochează chiar și pe foștii fotbaliști importanți din Premier League prin calitățile fizice pe care le posedă.
Micky van de Ven a fost transferat de clubul londonez în vara anului trecut de la VFL Wolfsburg în schimbul sumei de 40 de milioane de euro și s-a impus instant în primul 11 al echipei antrenate de Ange Postecoglou, având evoluții foarte apreciate până acum în acest sezon.
Micky van de Ven, rivalul lui Radu Drăgușin pe post la Tottenham, l-a impresionat pe Shay Given, fostul mare portar din Premier League
Acum, după revenirea pe teren a lui Cristian Romero, cel care s-a confruntat recent cu o accidentare, și după transferul lui Radu Drăgușin, urmează ca, în principiu, fotbalistul român să se lupte pentru postul de titular în centrul defensivei lui Spurs cu van de Ven, în condițiile în care Romero are statutul de campion mondial în 2022 cu naționala Argentinei și, în plus, el este în prezent al doilea căpitan al echipei, după Heung-Min Son.
În meciul cu Manchester United de pe „Old Trafford”, terminat la egalitate, scor 2-2, în care Radu Drăgușin a fost introdus pe teren în minutul 85 și a debutat astfel pentru formația din capitala Angliei, Micky van de Ven a fost titular și a fost înlocuit în minutul 88 din cauza unor probleme musculare.
Până atunci, fotbalistul olandez în vârstă de 22 de ani a făcut un joc foarte bun și a reușit astfel să îl impresioneze pe Shay Given, fostul mare portar irlandez, în prezent în vârstă de 47 de ani, care a bifat de-a lungul carierei sale mai multe cluburi din Premier League, printre care se numără Blackburn Rovers, alături de care a cucerit titlul de campion în Anglia în 1995, Sunderland, Newcastle United, Manchester City, Aston Villa, Middlesbrough și Stoke City.
Aspectul care i-a atras atenția acestuia în mod special
El s-a arătat pur și simplu impresionat de viteza pe care poate să o dezvolte van de Ven în timpul meciurilor, în condițiile în care evoluează pe poziția de fundaș central și are o înălțime de 1,93 metri. La aceste două elemente ar mai trebui adăugat și faptul că olandezul abia ce s-a recuperat după o accidentare.
Faptul că Van de Ven a revenit după accidentare a fost un factor extrem de pozitiv, nu? Pentru că Tottenham vrea să facă pressing foarte avansat. Iar viteza lui… N-am mai văzut în viața mea un fundaș central să se miște atât de rapid precum el”, a spus Shay Given, citat de tbrfootball.com.