Massimiliano Allegri (51 de ani), antrenorul lui Juventus, a vorbit pentru prima oară despre posibila plecare a lui Cristiano Ronaldo de la campioana Italiei, iar tehnicianul spune că nu ia în calcul o despărțire de portughezul care a sosit la echipa sa la începutul acestui sezon.
Obișnuit cu gloria din Liga Campionilor, Cristiano Ronaldo a fost eliminat din cea mai importantă competiție europeană în sferturile de finală în acest sezon, după ce Juventus a pierdut cu Ajax, scor 2-3, la general. Presa din Italia a speculat că atacantul și-ar dori să plece de la torinezi în 2020, deși contractul său este scadent în 2022.
Allegri spune că se bazează în continuare pe lusitan, el fiind pilonul principal al formației care se apropie de un nou titlu în Serie A: „Ronaldo a avut un sezon foarte bun și va juca mâine (n. red. – contra Fiorentinei). El este viitorul lui Juventus, un jucător extraordinar care va avea un sezon excelent și la anul. Este liniștit, dar a fost dezamăgit, la fel ca noi toți, de eliminarea din Champions League, pentru că am fi vrut să triumfăm, însă fotbalul este făcut din momente de bucurie și de tristețe”, a spus Allegri, potrivit ESPN.
Fostul tehnician de la Milan a subliniat din nou ideea că aducerea lui Ronaldo nu putea garanta câștigarea Ligii de către Juventus: „Mereu am spus că, prin transferul lui Ronaldo, nu avem nicio garanție. Fotbalul nu este o știință. Uitați-vă la Barcelona, care s-a întors în semifinale după patru ani, deși îl au pe Messi. Dacă câștigăm campionatul, tot putem spune că am avut un sezon bun”, a mai spus acesta.
Juventus mai are nevoie de un singur punct pentru a-și asigura matematic titlul în Serie A. În următoarea rundă, Juventus o va înfrunta, pe teren propriu, pe Fiorentina. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 19:00.
În acest sezon, Cristiano a marcat 26 de goluri, dintre care 19 în campionat, și a oferit 12 pase decisive. Portughezul este al patrulea cel mai bun marcator din Serie A, după Quagliarella (22), Piatek (21) și Zapata (20).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER