Ronaldo scrie din nou istorie după dubla cu Udinese! Buffon l-a egalat pe Del Piero
Cristiano Ronaldo a depășit perioada mai grea de la Juventus și a făcut spectacol în meciul de azi, cu Udinese (3-1).
Portughezul a reușit o dublă în prima repriză și a devenit primul jucător din ligile de top ale Europei care înscrie cel puțin 10 goluri în ultimele 15 sezoane, în toate competițiile.
CR7 are 9 goluri în această ediție de Serie A, însă a punctat de două ori și în Liga Campionilor.
Cel mai bun sezon al lui Ronaldo a fost 2014-2015: atunci a marcat de 48 de ori doar în La Liga pentru Real, dar rivala Barcelona a câștigat titlul, cu un avans de două puncte.
Buffon, pe urmele lui Del Piero
Tot duminică, în disputa cu Udinese, Gianluigi Buffon a bifat meciul cu numărul 478 în Serie A și l-a egalat la acest capitol pe legendarul Del Piero.
35 de ani va împlini Ronaldo pe 5 februarie