Fundaşul Ruben Dias a fost transferat de la Benfica la Manchester City. Otamendi e „moneda de schimb”.
Mutarea lui Ruben Dias la Manchester City se va face pentru suma de 68 de milioane de euro plus 3.6 milioane de euro în bonusuri de performanță.
Transferul lui Otamendi de la City la Benfica se va efectua pentru 15 milioane de euro.
Manchester City a plătit luna trecută pentru aducerea lui Nathan Ake de la Bournemouth 43 de milioane de euro. Din mulțimea de fundași scumpi aduși de Pep Guardiola, singurul care a confirmat suma pentru care a fost cumpărat a fost francezul Aymeric Laporte, dar prestațiile sale solide au pierdut din consistență din cauza șirului de accidentări suferite. Totuși, pe lista cumpărăturilor rămân: Joao Cancelo, adus de la Juventus pentru 61 de milioane de euro, cu Danilo, o altă dezamăgire de 28 de milioane de euro, plecând în direcția opusă, Benjamin Mendy, adus de la Monaco pentru 54 de milioane de euro și John Stones, cumpărat de la Everton pentru 52 de milioane de euro.
Otamendi, 32 de ani, a petrecut cinci sezoane oscilante la Manchester City, după ce a sosit contra a 35 de milioane de euro de la Valencia. Dias, 23 de ani, este produsul Academiei Benfica și a apărut constant printre titulari în ultimele patru sezoane. La ultimul meci de campionat, cu Moreirense, Ruben Dias a fost desemnat căpitanul echipei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER