Rusescu, „the special one”! Fanii Sevillei au înnebunit după golul românului!

Rusescu a marcat aseară în victoria Sevillei, scor 2-0, la Freiburg, iar fanii Sevillei de pe Twitter l-au numit „The Special One”

  • Atacantul român are trei goluri în 207 minute jucate la Sevilla
  • ​A fost notat cu două stele de cotidianul „As”

Primele luni ale lui Raul Rusescu la Sevilla au fost un adevărat coșmar pentru român! Fostul golgheter al Stelei nu a prins decât 207 minute în tricoul Sevillei, fiind deseori lăsat în afara lotului de antrenorul Unai Emery. Însă când a evoluat, Rusescu s-a descurcat excelent. În Primera Division nu a jucat decât opt minute, fiind introdus într-un meci cu Osasuna, duel în care a ratat o mare ocazie. Românul a primit mai multă încredere în Europa League, acolo unde a jucat 105 minute în „dubla” cu Mladost Podgorica din play-off, când a marcat și două goluri. De atunci însă, Rusescu a mai primit o șansă în meciul cu Slovan Liberec din 7 noiembrie, când a mai prins 76 de minute, fără prea mari reușite. Din fericire, Unai Emery s-a gândit să îl mai introducă și aseară, în ultimul meci al grupei, contra lui Freiburg. Iar Rusescu nu a dezamăgit! Intrat în minutul 73, românul a marcat în minutul 92, cu un șut din careu pe lângă portarul advers. A fost al treilea gol pentru român în tricoul echipei andaluze, care îl duce la o medie de fix un gol la 69 de minute!

Rusescu, killer

Imediat, fanii Sevillei au explodat pe Twitter. Apreciat la echipa andaluză, chiar dacă nu joacă, Rusescu le-a făcut seara mai frumoasă fanilor, care s-au bucurat că echipa favorită a câștigat grupa și, teoretic, va avea un adversar mai facil în faza următoare. „Rusescu, the special one”, sau „Rusescu, killer”, au scris aceștia pe rețeaua de socializare, imediat după ce românul a marcat. Ba chiar unul dintre ei a fost și mai curajos și l-a propus pe Raul pentru Balonul de Aur. În presa spaniolă, Rusescu a primit 2 stele de la cotidianul „As”, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători ai Sevillei.
 

Publicat: 13 12. 2013, 08:05
Actualizat: 13 12. 2013, 08:06