S-a aflat ce salariu va avea Ciprian Tătărușanu la AC Milan! Presa din Italia a făcut anunțul
Transferul lui Ciprian Tătărușanu (34 de ani) la AC Milan este ca și făcut, astfel că presa din Italia a făcut public salariul pe care îl va câștiga portarul român la formația de pe „San Siro”.
Ciprian Tătărușanu a fost transferat de Olympique Lyon, liber de contract, în vara anului trecut, de la FC Nantes.
S-a aflat ce salariu va avea Ciprian Tătărușanu la AC Milan
Conform italienilor de la Milanlive, Ciprian Tătărușanu va câștiga un salariu similar cu cel pe care îl avea la Olympique Lyon, 1.200.000 de euro anual. Sursa citată mai notează că Tătărușanu va semna un contract valabil trei sezoane cu AC Milan.
În plus, de pe urma transferului lui Ciprian Tătărușanu în Italia, Olympique Lyon ar urma să primească 500.000 de euro. Goalkeeper-ul român a stat numai un an la formația din Franța, unde nu a prins prea multe meciuri.
Helmut Duckadam îl „înțeapă” pe Ciprian Tătărușanu
Fostul mare goalkeeper al Stelei n-ar fi impresionat de un transfer al lui Ciprian Tătărușanu la AC Milan și este de părere că portarul naționalei ar acceptat oferta italienilor doar pentru a câștiga mai mulți bani.
„Probabil va câştiga destul de mulţi bani. În rest, ce mutare ar putea să fie… Ar merge cum a mers şi la Lyon, aici nu cred că poate să apere în faţa lui Gianluigi Donnarumma. Titular mai bun ca ăsta nu ştiu dacă mai găseşti la vreo echipă. Acest portar e şi tânăr şi apără de trei ani cred la Milan”, a declarat Helmut Duckadam pentru Look Sport.
„Eroul de la Sevilla” susține că transferul lui Ciprian Tătărușanu la AC Milan nu se va perfecta și îl sfătuiește pe acesta să-și găsească o echipă la care să joace.
„Să fie sănătos! Nu mă interesează (n.r. râde). Nu am avut nimic cu el, chiar nimic… Nici bune, nici rele. Eu nu cred în acest transfer! Deci nu cred! AC Milan are portar, care greu poate fi schimbat de cineva. Eu nu cred! Dar în fine, lumea vorbește!
Bine ar fi să meargă undeva să joace. Încă este util echipei naționale, a făcut partide bune. Nu avem ce să comentăm. Dar ar fi bine să și joace! Să joci de 2-3 ori pe an e cam puțin. Din fericire pentru el și din păcate pentru noi, el nu are concurență la echipa națională. Nu e cineva care să-i poată lua locul. Dacă ar avea concurență serioasă, cu siguranță ar fi avut probleme. Dar așa este titularul echipei naționale.
Fiecare se gândește la familia lui, la banii pe care îi ia. Cu siguranță putea să meargă la o echipă mai mică, pe bani mai puțini, dar unde ar fi jucat titular. Dar te gândești și la viitor. Fiecare alege în funcție de ce e mai important pentru el”, a declarat Helmut Duckadam pentru GSP.