S-a aflat cine este românul care a pus o vorbă bună pentru Costel Gâlcă în Arabia Saudită. „M-a sunat șeicul și m-a întrebat de el” | EXCLUSIV
Costel Gâlcă, antrenor care a reușit tripla cu FCSB în 2015, a semnat cu formația saudită Al Hazem, ultima clasată în Arabia Saudită. Puțini știu că un cuvânt de spus l-a avut un alt român.
E vorba de Daniel Isăilă, antrenor acum în Emiratele Arabe Unite la Banyias. Tehnicianul de 49 de ani a ajuns în 2018 la Al Hazem, actuala echipă a lui Gălcă, unde a condus echipa în intervalul iunie 2018-ianuarie 2020.
Gâlcă l-a înlocuit acum două săptămîni pe portughezul Helder, demis pe 27 noiembrie. Oficialii saudiți l-au contactat pe Isăilă pentru a le da referințe vizavi de Costel Gâlcă.
S-a aflat cine este românul care a pus o vorbă bună pentru Costel Gâlcă în Arabia Saudită. „M-a sunat șeicul și m-a întrebat de el” | EXCLUSIV
Daniel Isăilă a confirmat că a fost sunat de Sulaiman Al-Malik, unul dintre șeicii care conduce gruparea din Ar Rass.
„Așa este, am discutat! Mi-au cerut părerea și ulterior a fost numit principal. Mă bucur că suntem patru antrenori aici, în zonă. Eu și Olăroiu în Emirate și Gâlcă și Contra în Arabia Saudită”, a declarat Daniel Isăilă pentru ProSport.
În cariera sa de până acum, Isăilă a mai condus formaţiile FC Săcele, FC Braşov, Sportul Studenţesc, FCM Târgu Mureş, Astra Giurgiu, România U21 şi a fost antrenor secund al primei reprezentative a României în staff-ul condus de Anghel Iordănescu.
Costel Gâlcă va debuta în Premier League abia de Crăciun
Costel Gâlcă a debutat la noua echipă, Al Hazem, luni după-amiază, pierzând, scor 0-1, cu Al Batin în Cupa Regelui. După 13 etape, Al Hazem este ultima în clasament, locul 16, cu 11 puncte.
Antrenorul român va debuta oficial în campionatul intern, denumit Premier League, la Al Hazem chiar de Crăciun, în deplasare, contra echipei Al Nassr (locul 7).
Gâlcă (49 ani) era liber de contract după ce i-a expirat înţelegerea cu formaţia daneză Vejle BK, în iunie anul acesta. Fostul mijlocaş le-a mai antrenat anterior pe Steaua (2014-2015), Espanyol (2015-2016), dar şi echipa saudită Al Taawoun (2016-2017).