S-a ales praful de cariera lui Alin Toșca, fostul căpitan de la FCSB

S-a ales praful de cariera lui Alin Toșca, fostul căpitan de la FCSB
  • Publicat:

Cariera fostului căpitan de la FCSB, Alin Toșca, 32 de ani, pare să fie în declin, după ce a ajuns să fie rezervă neutilizată pentru o echipă din Liga a 3-a.

În prezent, fotbalistul evoluează la Benevento, unde a revenit în această vară.

Deși a avut un început de carieră foarte bun, la 24 de ani el fiind căpitan la FCSB, iar în 2017 se transfera în Spania, la Betis.

Cariera distrusă a fostului căpitan de la FCSB, Alin Toșca

La formația din La Liga el nu a reușit să facă mare performanță, astfel că a fost împrumutat pe la mai multe echipe de-a lungul timpului, iar în prezent el joacă la Benevento, unde a mai jucat sub formă de împrumut în perioada ianuarie 2018 – iunie 2018.

Potrivit presei din Italia, Alin Toșca are cel mai mare salariu din Serie C, 600.000 de euro pe sezon.

„Este cel mai bine plătit jucător din întreaga Serie C și, probabil, are un salariu foarte bun chiar și pentru Serie B. Benevento analizează modul în care poate să gestioneze contractul, dar e foarte greu. Contractul lui Alin Toșca, revenit la echipă după un sezon slab în campionatul saudit cu Al-Riyadh, pentru care a jucat până în noiembrie, s-a antrenat regulat până în ianuarie, dar apoi a ieşit din lot la începutul lunii februarie.

Fostul jucător de la Real Betis poate conta pe modul în care a fost semnat contractul care îl ține încă legat de Benevento, pentru încă un sezon, chiar și cu salariu disproporționat: Toșca beneficiază, de fapt, de un salariu de peste 600 de mii de euro, ceea ce îl face de departe cel mai bine plătit fotbalist din întreaga Lega Pro (probabil din istorie).

Clubul din via Santa Colomba se gândește la ce decizie va lua, în speranța că va apărea din senin o oportunitate așa cum s-a întâmplat vara trecută, dar este clar că riscul de a-l ține în echipă (…).

Și tocmai din acest motiv conducătorii încep să se gândească la propunerea de reînnoire cu o diminuare a salariului pentru fundașul român, pentru a-i reduce impactul salarial (…). Ceea ce momentan nu este cazul. Date fiind condițiile actuale, pare puțin probabil, ca să nu spunem imposibil, ca cineva să poată veni și să-l oferteze. (…)”, se arată pe site-ul Calcio Benevento.

Alin Toșca și-a ratat cariera, ajungând să fie rezervă neutilizată la echipa din Serie C

Fundașul care s-a retras de la echipa națională a evoluat până în 2023 la Gaziantep, iar mai apoi s-a transferat la Benevento, grupare din Serie C, unde a fost rezervă nefolosită două meciuri consecutive.

De-a lungul carierei, fotbalistul a evoluat la mai multe echipe, cum ar fi: la FCSB, Unirea Urziceni, Săgeata Năvodari, FC Viitorul Constanţa, Betis Sevilla, PAOK Salonic, Gaziantep și Benevento.

A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Parcursul său profesional în jurnalism a început în 2021, când s-a alăturat echipei cotidianului Monitorul de Botoșani în calitate ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×