S-a ales praful de cariera lui Denis Drăguş la Trabzonspor. Turcii l-au distrus iar

S-a ales praful de cariera lui Denis Drăguş la Trabzonspor. Turcii l-au distrus iar
Foto: Profimedia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Drăguș, atacantul titular al echipei naționale a României, nu se regăsește deloc la Trabzonspor, iar turcii l-au distrus după o nouă evoluție slabă a internaționalului român.

Trabzonspor a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul din deplasare cu Gaziantep, fosta lui echipă, la care evoluează Alexandru Maxim și Deian Sorescu.

Cariera lui Denis Drăguş a luat-o la vale. Turcii l-au distrus după o nouă prestație slabă în tricoul lui Trabzonspor

Trabzonspor, echipă cu pretenții la titlu în Superlig, are parte de un început de sezon rușinos. Echipa se zbate în a doua jumătate a clasamentului, iar remiza albă de pe terenul lui Gaziantep a inflamat și mai mult spiritele la Trabzon.

Vârful naționalei României a început meciul pe banca de rezerve și a fost aruncat în luptă la pauză. Evoluția sa a fost însă din nou una foarte palidă, departe de prestațiile din sezonul trecut de la Gaziantep, când a impresionat pe toată lumea în Turcia.

Jurnaliștii turci i-au reproșat atacantului român faptul că pierde foarte ușor baloanele și greșește enorm de multe pase, unele dintre ele simple, lucruri ce i-au scos din minți pe fanii pătimași ai lui Trabzonspor. După meciul din etapa trecută cu Kayserispor (2-2), Denis Drăguș a fost apostrofat virulent de suporterii echipei sale.

„Noul transfer al lui Trabzonspor, Denis Drăguș, a jucat împotriva lui Gaziantep, echipa unde a evoluat sub formă de împrumut sezonul trecut. Denis Drăguș este din nou și din nou ineficient. Atacantul român a intrat pe teren în repriza secundă.

Drăguș nu a reușit să aibă efectul așteptat în ofensivă, a pierdut mingi simple și avut multe pase greșite. Drăguș s-a lovit de reacția fanilor lui Trabzonspor după prestația sa modestă în ultimul meci de pe teren propriu, împotriva lui Kayserispor”, au scris turcii de la SporX.

Scandal la finalul meciului din cauza arbitrajului. Comunicatul lui Trabzon aruncă Turcia în aer

La finalul disputei de la Gaziantep s-a produs un scandal imens, cei de la Trabzonspor fiind revoltați de maniera de arbitraj a lui Volkan Bayarslan, care, susțin oaspeții, le-a anulat un gol perfect valabil. La câteva ore după fluierul de final al întâlnirii, clubul Trabzonspor a emis un comunicat în care acuză în termeni extrem de duri corupția din sistem, maniera de arbitraj a lui Volkan Bayarslan și în general a arbitrajului din Turcia.

„Nedreptățile comise de arbitrii în Turcia sunt un indice al corupției din sistem, fie că se întâmplă conștient sau nu, și au ajuns la un nivel care ne pune la încercare răbdarea. Ce s-a întâmplat în meciul cu Gaziantep este cea mai evidentă dovadă a putreziciunii și a managementului defectuos din arbitraj în care se află fotbalul din Turcia. Decizia arbtrului Volkan Bayarslan de a-i anula un gol clar valabil lui Simon Banza la VAR este scandaloasă în adevăratul sens al cuvântului și reprezintă o trădare a spiritului fotbalistic.

Să mergi la VAR pentru a anula un gol evident, când totul s-a petrecut chiar în fața ta, arată cât de incompetent ești ca arbitru sau, mai rău, arată că a luat această decizie în mod deliberat. Nu este doar o decizie greșită, este o insultă la adresa muncii depuse în fotbal și la adresa publicului.

Întreruperile constante ale lui Bayarslan și faptul că a redus timpul în care mingea s-a jucat este o bătaie de joc la adresa esenței fotbalului. Spiritul fotbalului din Turcia moare efectiv în mâinile unei maniere de arbitraj incompetente și care nu este echidistantă. În acest punct, este greșit să punem această responsabilitate pe umerii unui singur arbitru.

Adevărata problemă este eșecul Comisiei Centrale de Arbitraj, care deleagă acești arbitri, care de multe ori închide ochii la greșelile lor și niciodată nu îi trage la răspundere. Scopul acestei comisii ar trebui să fie cel de a asigura dreptatea și transparența în fotbal. Refuzul lor de a servi acest scop este cea mai mare trădare la care fotbalul turc a fost supus vreodată.

Sistemul este depășit de mult timp și a devenit o structură în care justiția și transparența nu mai există. Ceea ce trebuie să facă Federația acum este să reformeze acest sistem putred. Cât timp le va mai fi permis arbitrilor să nu fie simbolul dreptății și să fie doar niște marionete incapabile care să determine cursul unui joc? Cine va pune punct acestui fel de arbitraj, acestor scandaluri?”, se arată în comunicatul emis de Trabzonspor.

 

 

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
Călin Georgescu aruncă bomba: Ascunde o capcană! A existat un preț.
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×