S-a ales praful de viața fostului coleg al lui Gică Hagi. A pierdut toți banii pe care i-a făcut și a falimentat în afacerile păguboase, apoi a intrat în depresie: „Am ajuns să trăiesc de pe o zi pe alta”
Predrag Spasic (59 de ani), fost fundaș central care a fost coleg cu Gică Hagi (59) la Real Madrid, în sezonul 1990 – 1991, a vorbit deschis despre dificultățile cu care s-a confruntat după retragerea din fotbal.
Fostul internațional iugoslav, cu 31 de apariții bifate în tricoul primei reprezentative, și-a agățat ghetele în cui în 1997, la vârsta de 32 de ani.
Drama lui Pedrag Spasic: a pierdut totul, dar a învățat din nou să zâmbească! Psihologii, prietenii și mai ales familia l-au ajutat să treacă peste probleme
Predrag Spasic a fost crescut în cadrul clubului Radnicki 1923, iar în 1988 a făcut pasul la Partizan Belgrad, unde a izbutit să impresioneze cu adevărat și să atragă atenția marilor formații ale continentului. Tot atunci a debutat și în fosta națională a Iugoslaviei, pentru care a marcat un gol în totalul de 31 de apariții.
După două sezoane foarte bune reușite la Partizan Belgrad, ex-fundașul central a dat lovitura carierei. În iulie 1990, Real Madrid l-a transferat pentru o sumă de 1.200.000 de euro, iar Pedrag Spasic a ajuns să fie coleg cu Gică Hagi. „Regele” fotbalului românesc a făcut pasul pe Santiago Bernabeu tot în acea vară, de la Steaua București.
Însă, Spasic și Hagi nu au împărțit vestiarul de la Real Madrid prea mult timp, deoarece apărătorul central a avut parte de un episod mai puțin plăcut și s-a văzut nevoit să părăsească gruparea Blanco după un singur sezon. Astfel, în 1991, Predrag Spasic a ajuns la Osasuna, unde a rămas timp de trei sezoane, înainte de a face pasul la Altletico Marbella. La aceasta din urmă a jucat un singur an, după care s-a întors acasă, la Radnicki, echipa care l-a format.
În 1997, la vârsta de doar 32 de ani, fostul coleg al lui Gică Hagi de la Real Madrid a decis să spună adio fotbalului, iar pentru a supraviețui, și-a investit toți banii în afaceri. Din nefericire pentru el, momentul nu a fost unul prielnic pentru investiții. Războiul din zona fostei Iugoslavii a făcut ca Predrag Spasic să își piardă toți banii adunați în cariera de fotbalist, astfel că ex-stoperul s-a văzut în postura de a-și căuta un loc de muncă.
S-a angajat într-un depozit, pentru un salariu modest, însă abia putea să trăiască de pe o zi pe alta: „Am nevoie de ajutor financiar, trăiesc de pe o zi pe alta. Sunt într-o situație dificilă. Trebuie să fii puternic pentru a depăși totul”, spunea Spasic într-un interviu vechi, citat de The Sun.
Ulterior, el a căzut într-o depresie puternică și a fost în pragul colapsului emoțional. Din fericire, după cum își amintește acum, prietenii, mai mulți psihologi și mai ales familia l-au ajutat să supraviețuiască:
Am căzut în depresie, s-au mai întâmplat și alte lucruri rele în viața mea, așa că am luptat cu mine însumi timp de 10 ani. Am reușit să mă stabilizez și să-mi revin din depresie cu ajutorul familiei mele, al fratelui meu Bojan și al doctorului care m-a ajutat foarte mult. Sunt foarte fericit acum. Sunt mândru. Poate că asta a fost greșeala mea înainte. Tot ce mi s-a întâmplat m-a afectat foarte mult și nu am vorbit cu nimeni. Am trăit în tăcere, m-am închis în mine. Când m-am întors în țara mea, am suferit de depresie. Am avut prieteni buni care m-au ajutat în momente grele și datorită psihologilor am reușit să ies din asta. Totul s-a adunat și, până la urmă, am explodat”, a declarat Predrag Spasic, potrivit The Sun.
Ce s-a întâmplat la Real Madrid
În tricoul Realului, Predrag Spasic a bifat 25 de apariții în sezonul 1990 – 1991. Și revenind la episodul care i-a afectat profund cariera, acesta s-a petrecut la data de 19 ianuarie 1991. Atunci a avut loc un derby El Clasico, FC Barcelona – Real Madrid 2-1, pe Camp Nou. Și la scorul de 1-1, în minutul 62, colegul lui Gică Hagi din defensivă și-a înscris un autogol. Acel moment a fost decisiv, iar FC Barcelona a câștigat derby-ul cu 2-1. În plus, catalanii i-au scandat ironic numele în ultimele minute ale partidei.
Predrag Spasic își aduce aminte și acum de moment și îl identifică drept un episod care i-a schimbat dramatic cariera:
Un meci prost este de vină pentru tot. Viața mea s-a schimbat după ce am întâlnit Barcelona pe Camp Nou. Nu am vrut să marchez un autogol, jur, și atunci a fost groaznic. Îmi amintesc fiecare moment. Mingea m-a lovit, a intrat în plasă, am vrut să mor. Camp Nou m-a îngropat ca jucător. Nu voi uita niciodată cum se scanda pe acel stadion «Spasic, Spasic»”, a mai declarat fostul fundaș central.