A murit Radomir Antic! Antrenorul care i-a pregătit pe Hagi, Lăcătuș, Prodan și Mateuț avea 71 de ani

Radomir Antic a încetat din viață la vârsta de 71 de ani, din cauza unor probleme la pancreas, iar anunțul a fost făcut chiar de clubul Atletico Madrid, la care a activat timp de 5 ani, între 1995 și 2000.

„Odată cu pierderea lui Radomir, am pierdut o bucată din inima clubului”, a spus Miguel Angel Gil, președintele clubului Atletico Madrid.

Tehnicianul a cucerit titlul și Cupa Spaniei alături de Atletico Madrid, în anul 1996. Acesta a fost și selecționer al echipei naționale a Serbiei în perioada 2008-2010.

Radomir Antic a fost singurul antrenor care a condus de pe banca tehnică echipele Real Madrid (1991-1992), Atletico Madrid (1995-2000) și Barcelona (2003).

Ultima dată, sârbul a antrenat echipa HB Zhongji din China, în anul 2015.

A antrenat patru români

Antrenorul sârb i-a pregătit pe Dorin Mateuț, la Zaragoza (1990), Gheorghe Hagi, la Real Madrid (1991), Marius Lăcătuș, la Oviedo (1992/1993) și Daniel Prodan, la Atletico Madrid (1997/1998).

„Hagi e Hagi, e un zeu al fotbalului. Mi-a fost un elev extraordinar, un prieten de mare calitate, ținem legătura și azi. Am apreciat la el foarte mult calitatea umană, pe lângă că a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii. Cu părere de rău, nu știu când se va mai naște altul ca el pentru voi, nu cred… Când era încruntat, îi zâmbeam, ca să-i redau încrederea. Aș fi vrut să-l antrenez și pe Gică Popescu, l-am vrut pe la echipele mele din Spania, dar nu ne-am potrivit”, îl descria Radomir Antici pe Gheorghe Hagi, într-un interviu acordat în urmă cu un an pentru gsp.ro.

„Pfiu, rapid și feroce. Îmi zicea: «Mister, azi vom câștiga, ține minte, eu dau gol!». Și se ținea de cuvânt”, a fost scurta caracterizare pe care i-a făcut-o lui Marius Lăcătuș.

„Eu l-am adus. Știam că a fost golgeterul Europei, că nu e vreo forță a naturii, dar că simte poarta. N-am colaborat prea mult, însă era un tânăr ascultător și muncitor. Și talentat, ca toți românii. L-am ajutat cât am putut”, a spus Radomir Antici și despre Dorin Mateuț.

„Eu l-am adus, știam ce poate din «dubla» cu Steaua. O stâncă. Dar un om puternic cu inimă de copil. Știam că mă pot baza pe el la fazele fixe. Am plâns când am auzit că a murit. Păcat, era un suflet deosebit”, l-a caracterizat și pe regretatul Didi Prodan.

Publicat: 06 04. 2020, 21:35
Actualizat: 06 04. 2020, 23:06