UPDATE: Marca susține că anunțul oficial al transferului va fi făcut luni, după meciul cu Espanyol.
UPDATE: Ziarul catalan El Mundo Deportivo susține că Neymar s-a decis și a semnat cu Barcelona un contract care se întinde pe o perioadă de 5 ani. Negocierile au durat mai mult de 3 ore și au fost foarte intense, din cauza interesului care exista și din partea lui Real Madrid.
Suma de transfer n-a fost dezvăluită, dar El Mundo Deportivo susține că aceasta este între 23 și 25 de milioane de euro.
Real Madrid și Barcelona se bat pentru semnătura lui Neymar. Ofertele celor două cluburi au fost acceptate de Santos, iar jucătorul va alege în următoarele zile echipa la care va juca.
*Santos risca să îl piardă gratis pe Neymar, care își termina contractul în 2014
Aproape doi ani! Atât au durat zvonurile privind viitoarea destinație a lui Neymar. Presa internațională l-a dat pe brazilianul de 21 de ani mai întâi la Barcelona. Care ar fi plătit inițial zece milioane de euro pentru a avea întâietate în transferul superstarului „carioca”. Apoi, Neymar a fost plimbat pe la Real Madrid, Manchester City și Bayern Munchen. Ba chiar și la Chelsea. De fapt, la orice echipă care are bugetul necesar pentru a conta în fotbalul european. Deocamdată, cert e însă doar că Barcelona și Real sunt cele două echipe interesate și cu care Neymar va negocia în următoarele zile.
L-a vrut și Realul
Deși în presa iberică au apărut zvonuri privind un transfer la Real Madrid pentru 100 de milioane de euro, singurul club cu care cei de la Santos au negociat în ultima vreme a fost Barcelona. Dovadă că directorul sportiv, Raul Sanllehi, a fost văzut în ultimele zile la sediul clubului Santos. Totuși, a fost o perioadă în care fricțiunile dintre cele două părți au amenințat căderea transferului. Motivul principal? Evident, banii! Așa cum ProSport v-a anunțat, clubul brazilian nu deținea toate procentele din superstarul său. Ci doar 45%, restul fiind împărțite între grupul care îl impresariază pe Neymar (DIS – 40%), tatăl jucătorului (10%) și un grup imobiliar – TEISA (5%). Prima ofertă, de 20 de milioane de euro, a fost refuzată de club. La fel și cea de-a doua, de 25 de milioane.
Intervenția tatălui, decisivă
Imediat, tatăl jucătorului a intervenit decisiv. „Neymar își termină contractul cu Santos în 2014. Ori îl vând acum, ori riscă să îl piardă gratis”, a spus acesta ieri la prânz. Simțind că jucătorul le forțează mâna, șefii lui Santos s-au reașezat la masa tratativelor. Și au primit două oferte! Una de 28 de milioane de euro de la Barcelona, cealaltă de 35 de milioane de euro de la Real Madrid. După câteva minute bune de negocieri, brazilienii le-au acceptat pe amândouă. Iar decizia a fost exclusiv a jucătorului. Prezent la sediul clubului, acesta a plecat imediat alături de tatăl și de agentul său acasă. Pentru o cină și câteva vorbe alături de familie. Deși toată lumea se aștepta să aleagă Barcelona, mai ales după ce toată presa braziliană anunțase acest lucru, Neymar s-a sucit încă o dată! „Sunt mândru de interesul celor două cluburi și voi cântări cu atenție ce îmi oferă. Nu știu cât îmi va lua să aleg echipa. Deciziile pot fi luate în cinci minute, trei ore sau cinci zile”, a spus superstarul de 21 de ani, după ore bune de așteptare. Tot presa braziliană a scris că Real îl vrea neapărat, oferindu-i un salariu de 11 milioane de euro pe an, cu patru mai mult decât i-ar plăti Barcelona. Iar telenovela, care are un scenariu imprevizibil și lasă spectatorii cu sufletul la gură, continuă. Cât? Deocamdată nu se știe!
20 de goluri a marcat Neymar pentru naționala Braziliei în 32 de meciuri
156 de goluri are brazilianul de 21 de ani pentru Santos în 256 meciuri
6 trofee are Neymar cu Santos (3 campionate Paulista, o Cupă a Braziliei, o Cupă Libertadores și o Recopa Sudamericana)
65 de milioane de euro e clauza pe care i-o fixase Santos lui Neymar. Jucătorul e cotat la 55 de milioane
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER