S-au revoltat pentru că Radu Drăgușin nu joacă. „Să plece!”

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Cu doar o zi înaintea meciului cu Everton, programat în etapa 2 din Premier League, fanii lui Tottenham Hotspur s-au revoltat pe internet pentru simplul fapt că Radu Drăgușin (22 de ani) nu joacă.

Telantatul fundaș român a fost rezervă neutilizată în runda inaugurală din Premier League, în care Tottenham a înregistrat un rezultat dezamăgitor: 1-1 în deplasare cu nou-promovata Leicester.

Neașteptat: fanii lui Tottenham vor ca Radu Drăgușin „să plece”. S-au revoltat pentru că românul nu joacă sub comanda lui Ange Postecoglou

Radu Drăgușin a încheiat sezonul 2023 – 2024 din postura de titular, profitând de câteva accidentări la nivelul lotului de la Tottenham, și spera să înceapă actuala stagiune cu același statut. În plus, talentatul fundaș român a fost utilizat de Ange Postecoglou în trei partide din presezon, ceea ce întărea oarecum ideea că va face parte din „primul 11” în primele partide ale sezonului.

Însă, chiar dacă Micky van de Ven și Cristian Romero au jucat mai puțin în presezon, managerul lui Tottenham i-a preferat pe aceștia ca titulari în runda inaugurală din Premier League. Pe 19 august, Tottenham a evoluat în deplasare cu nou-promovata Leicester și a obținut doar o remiză, scor 1-1.

Sâmbătă, 24 august, Tottenham va primi vizita celor de la Everton, în etapa 2 din Premier League, iar cu o zi înaintea acestui meci, fanii londonezilor au răbufnit pe rețelele de socializare. Radu Drăgușin este cerut titular de mai mulți suporteri ai lui Tottenham, iar în cazul în care va fi din nou ținut rezervă, românului îi este sugerat direct să își caute o altă echipă:

Dacă nu va juca nici în acest meci, ar trebui să plece”, a reacționat un fan al lui Tottenham, pe platforma X.

Chiar dacă nu au fost la fel de vehemenți, alți suporteri londonezi au transmis și ei că îl vor pe apărătorul român titular în fața „caramelelor”:

De ce jucăm în continuare cu aceeași patru fundași, deși primim goluri foarte ușor? Nu are sens. Trei fundași și unul să fie Drăgușin”, a scris un alt fan.

În schimb, un internaut a încercat să vină cu o explicație:

Poate că Ange îl vede pe Drăgușin ca o acoperire pentru Micky van de Ven și Romero”, a fost concluzia trasă de un suporter al lui Spurs.

Ce a spus impresarul lui Radu Drăgușin pentru ProSport

La scurt timp după ce Radu Drăgușin a rămas doar pe banca de rezerve în partida Leicester – Tottenham 1-1, ProSport a luat legătura cu impresarul fundașului pentru a-i lua o reacție.

În sezonul trecut, Florin Manea chiar a amenințat la un moment dat că, în cazul în care Drăgușin nu va primi șanse din partea lui Postecoglou, va lua în calcul posibilitatea de a-i găsi fotbalistului o nouă echipă.

Nu am apucat să vorbesc cu Radu după meciul de aseară (n.r. – luni, 19 august), dar noi suntem liniștiți. El știa că nu o să fie titular din prima. Așteaptă șansă să joace. I s-a promis că anul acesta va avea mult mai multe minute și sunt convins că așa va fi. Sunt multe cupe, au și Europa”, a declarat Florin Manea pentru ProSport.

Publicat: 24 08. 2024, 12:12