Saci de bani pentru Mourinho! Suma imensă pe care ar urma să o încaseze „The Special One” dacă va fi demis de la Manchester United
Jose Mourinho și-a „salvat scaunul” după ultima partidă din Premier League, scor 3-2 împotriva celor de la Newcastle United. Echipa lui Rafael Benitez a marcat de două ori în debutul partidei, prin Kenedy și Muto, iar tehnicianul lusitan a mutat încă din minutul 19, introducându-l pe Juan Mata în locul unui fundaș central, Eric Bailly. Același Mata a reaprins speranțele fanilor lui United, în minutul 70, iar Martial (76) și Alexis Sanchez (90) au stabilit scorul final.
Totuși, șefii de pe Old Trafford vor fi nevoiți să scoată din buzunar o sumă imensă pentru a-l demite pe „The Special One”, scrie Mirror. În cazul în care va fi îndepărtat de pe banca „diavolilor”, Mourinho ar urma să primească nu mai puțin de 29 de milioane de lire sterline, deoarece contractul său este valabil până în vara anului 2020, iar salariul său este de 14,5 milioane de lire sterline pe sezon.
În cazul în care Mourinho va rămâne la „cârma” echipei până la finalul sezonului, iar United nu se va clasa pe un loc de Liga Campionilor, „The Special One” va încasa zece milioane de lire sterline.
Mourinho (55 de ani) este antrenorul lui Manchester United din vara anului 2016, timp în care a câștigat o Supercupă a Angliei și un trofeu Europa League.