Șanse mai mari pentru România! Crește numărul de echipe calificate la Campionatul Mondial

Redactor:
Andrei Pal
Șanse mai mari pentru România! Crește numărul de echipe calificate la Campionatul Mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cupa Mondială din 2026 va fi organizată de trei țări: Canana, SUA și Mexic. Aceasta nu este singura premieră. Mondialul va fi primul la care vor participa 48 de echipe. Cu doar câteva zile înaintea debutului Campionatului Mondial din Rusia, s-au decis organizatoarele din 2026. Turneul final se va disputa pe continentul american, fiind organizat de 3 state. Această decizie a fost luată după ce, la ediția din 2026, s-a hotărât ca numărul echipelor să crească de la 32, la 48. Astfel, continentele vor trimite mai multe naționale, în anumite cazuri numărul dublâdu-se. Este cazul continentului asiatic, care va trimite 8 reprezentante în loc de 4.

Preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026 se termină în octombrie 2025, când se vor decide echipele care se adaugă țărilor organizatoare: Canada, SUA și Mexic.

Există și oameni de fotbal care se opun turneului mondial cu 48 de echipe. Unul dintre ei este selecționerul Germaniei, Joachim Low, care spune că, în acest mod, va scădea calitatea meciurilor.

„Înțeleg  că există dorința de a oferi șanse mai multe țărilor mai mici, dar cred că va scădea din calitatea turneului”, a declarat selecționerul neamț pentru Welt am Sonntag. 

Organizarea Cupei Mondiale din 2026 în SUA, îi poate oferi un imbold moral în plus României. În 1994, când turneul avea loc în SUA, „Generația de Aur” reușea cea mai bună performanță la un mondial.


articol scris de Răzvan Stîngă
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×