Scandal în Elveția! O echipă a concediat nouă jucători pentru că nu au acceptat reducerea salariilor! Vedeta Seydou Doumbia, între cei afectați
Pandemia de coronavirus a afectat și Elvetia, o țară cunoscută pentru stabilitatea și bogăția ei. Echipele din prima ligă elvețiană au fost atât de lovite de valul COVID-19, încât au fost nevoite să le impună jucătorilor reducerea salariilor.
FC Sion, fosta echipă a lui George Ogăraru, a creat un adevărat scandal în Elveția prin măsura luată pentru evitarea dezastrului financiar provocat de pandemia de coronavirus.
Potrivit presei din Țara Cantoanelor, Sion le-a propus jucătorilor să accepte salariul minim de 12350 de franci, garantat prin asigurarea de șomaj. Blick notează însă că nouă dintre aceștia nu au acceptat măsura și au fost concediați.
Între cei afectați este și Seydou Doumbia, fost jucător al celor de la AS Roma. Doumbia a fost la un moment dat propus Rapidului, dar giuleștenii l-au refuzat.
Între timp, ivorianul a ajuns la Young Boys Berna, de unde a fost transferat pentru 15 milioane de euro!!! de către ȚSKA Moscova. Doumbia a fost la un moment dat și pe lista lui Chelsea sau Tottenham.
Atacantul ivorian a fost adversarul FCSB în urmă cu două sezoane, când echipa roș-albaștrilor a reușit, în play-off-ul Champions League, o remiză de prestigiu la Lisabona, 0-0, dar a suferit o corecție zdravănă la București, 1-5.
CITEȘTE ȘI Coșmar pentru portarul României! Tătărușanu a devenit șomer. Anunțul făcut de francezii de la Lyon
Pajtim Kasami, Alex Song, Ermir Lenjani, Xavier Kouassi, Mickaël Facchinetti, Christian Zock, Birama Ndoye și Johan Djourou sunt ceilalți jucători care au fost puși pe liber.
Asociația Elvețiana a Jucătorilor a depus deja o plângere împotriva deciziei clubului.
Cum arată casa de 1.5 milioane de euro în care Ronaldo s-a autoizolat împreună cu familia | FOTO
Cum arată casa de 6 milioane de euro în care Leo Messi s-a autoizolat împreună cu familia. FOTO