Plecarea intempestivă a lui Marius Șumudică din Turcia nu a rămas fără valuri. Oficialii lui Gaziantep s-au sesizat după ce antrenorul a părăsit țara în care era angajat, ca urmare a intensificării numărului de cazuri de coronavirus.
Președintele lui Gaziantep Gazisehir a oferit declarații într-un comunicat oficial publicat pe site-ul clubului. Acesta se arată indignat de decizia luată de Șumudică și mărturisește că a fost anunțat printr-un mesaj telefonic de plecarea sa. Turcii sunt gata să reia pregătirea fără Marius Șumudică.
„În ceea ce privește subiectul Șumudică, vicepreședintele nostru, Mahsun Altunkaya, a vorbit cu antrenorul nostru în ziua imediat următoare după ce s-a luat decizia. În acest sens, reamintim că am luat decizia de a nu lăsa să părăsească țara pe niciunul dintre angajații noștri sau jucători de fotbal. În timpul întâlnirilor cu antrenorul nostru, l-am rugat să aștepte să aibă loc ședința Asociației Cluburilor.
Ulterior, a fost făcută o recomandare pentru începerea campionatului pe 17 aprilie. Prin urmare, în tot acest proces, am trimis echipa noastră și staff-ul tehnic în izolare o săptămână. Atât directorul nostru sportiv, cât și antrenorii sunt pregătiți. În aceste condiții, ne vom reuni echipa din nou joi, 26 martie” se arată în comunicatul emis.
Mai mult, turcii susțin că Șumudică i-a înștiințat că se teme și are o mare problemă. Toate acestea, printr-un sms, după ce a plecat.
„M-am întâlnit cu antrenorul nostru Șumudică de mai multe ori înainte și după decizie. A suferit de pneumonie în decembrie. Mi-a spus că are probleme de sănătate și i-am zis că ar trebui să aștepte. Din păcate, am primit un mesaj de la el la sfârșitul zilei de vineri. În mesajul pe care l-a transmis spune că «am o problemă mare și mă tem».
A spus apoi că merge în țara sa pentru că numărul total de cazuri în România este de doar 200. Prin urmare, a plecat în România fără permisiunea noastră. E adevărat că a pregătit un program echipei și l-a împărtășit jucătorilor noștri, astfel încât aceștia să nu aibă o lipsă de pregătire. Există o problemă aici, iar această problemă este că el merge în țara sa fără permisiunea noastră”, a spus președintele Mehmet Büyükekși pentru site-ul oficial.
Conducerea lui Gaziantep mai anunță că jucătorii și staff-ul tehnic sunt în afara oricărui pericol. Aceștia urmează să fie testați pentru Covid-19 în zilele următoare, dacă situația se va impune, ori de câte ori va fi nevoie, din momentul în care vor primi testele comandate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER