Schimbare de macaz la Anderlecht. Kompany nu mai este antrenorul belgienilor, care au un start de campionat dezastruos
Vincent Kompany (33 de ani) nu va mai ocupa funcția de antrenor-jucător la Anderlecht. Fundașul a primit banderola de căpitan și îi vor reveni doar atribuțiile de fotbalist.
După un start foarte slab de campionat, în care a adunat doar două puncte în patru partide, cei de la Anderlecht au decis să facă o schimbare importantă. Deși a fost adus ca antrenor-jucător de echipa unde și-a început cariera, la începutul sezonului, rezultatele slabe i-au determinat pe conducătorii belgienilor să renunțe la implicarea suplimentară a lui Kompany.
Antrenor principal va rămâne Simon Davies (45 de ani), sosit în această vară la Anderlecht, după ce a ocupat mai multe funcții la academia lui Manchester City. Tehnicianul englez a explicat și care vor fi noile atribuții ale lui Kompany: „El trebuie să fie mai mult decât un jucător pe teren. Trebuie să îi conducă cu adevărat. Nimeni nu se îndoiește de calitățile sale. Eu, împreună cu staff-ul meu, ne vom ocupa de tactică. Îmi voi lua această responsabilitate pentru că poți plănui ceva și să ai apoi surprize în timpul meciului”, a declarat Davies, citat de hln.be.
Anderlecht a transferat mai mulți jucători importanți în această vară, precum Samir Nasri, Nacer Chadli sau Kemar Roofe, dar are parte de cel mai slab început de sezon din ultimii 21 de ani. Clubul la care este legitimat și Alexandru Chipciu a pierdut cu Oostende (1-2) și Kortrijk (2-4) și a remizat cu Mouscron și KV Mechelen (0-0, în ambele partide). După patru runde, Anderlecht ocupă locul 13 în prima ligă belgiană, cu două puncte.
În toate cele patru partide de campionat, Vicent Kompany a fost integralist.