Schimbul senzațional pus la cale de Juventus și Inter: 3 nume uriașe sunt pe listă! În tranzacție sunt incluși și bani

Schimbul senzațional pus la cale de Juventus și Inter: 3 nume uriașe sunt pe listă! În tranzacție sunt incluși și bani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa in Italia aruncă o știre bombă în fotbalul internațional. Între Juventus și Inter Milano ar putea să se facă un schimb la care mulți nici nu visau. Torinezii l-ar vrea pe Mauro Icardi (26 de ani) și oferă la schimb un jucător la alegere, dintre Gonzalo Higuain (31 de ani), Joao Cancelo (24 de ani) și, surpriză, Paulo Dybala (25 de ani). În plus, Juventus este dispusă să mai ofere și o sumă de bani.

Potrivit La Repubblica, discuțiile ar putea începe chiar în această seară, după meciul direct dintre cele două. Ideea i-ar aparține lui Fabio Paratici, directorul sportiv al campioanei Italiei, care îl dorește foarte mult pe Icardi lângă Cristiano Ronaldo. Prima dată a fost propus Dyabala, dar din câte se pare fotbalisul nu ar fi dispus să plece la Inter. Astfel, conducerii i-a venit ideea să îi propună pe Cancelo și Higuain.

Posibilitatea schimbului are șanse de reușită, în contextul în care între Icardi și oficialii milanezi există un conflict de ceva vreme. Aceștia din urmă au lăsat de înțeles că vor să îl lase să plece în vară, pentru că nu ar fi acceptat prelungirea contractuală, scadentă în vara lui 2021.

De Icardi ar mai fi interesate PSG și Manchester United.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×