Scoțienii au aflat de la italieni: Ianis Hagi semnează cu echipa lui Dan Șucu! „E foarte aproape să-l transfere”

Scoțienii au aflat de la italieni: Ianis Hagi semnează cu echipa lui Dan Șucu! „E foarte aproape să-l transfere”
Sursa foto: Profimedia 29.12.2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi a reintrat în grațiile lui Philippe Clement, dar ar putea pleca de la Rangers în această iarnă. Presa italiană susține că Genoa, formația patronată de Dan Șucu, are șanse mari să-l transfere. Informația a fost preluată și de scoțieni.

Internaționalul român a bifat zece apariții în actuala stagiune, contribuind cu un gol și cu trei pase decisive. Contractul său expiră abia pe 31 mai 2026.

Ianis Hagi, tot mai aproape de Genoa. Scoțienii au preluat informația oferită de italieni

După Borussia Monchengladbach, despre care s-a scris recent, Genoa a intrat la rândul ei în cursa pentru semnătura lui Ianis Hagi. În ediția tipărită a Corriere dello Sport se precizează că Dan Șucu face astfel o nouă încercare, ținând cont că în vară nu l-a putut convinge să îmbrace tricoul Rapidului.

„Grifonul” ocupă poziția a 13-a în clasamentul din Seria, la cinci puncte distanță de zona retrogradării. Rămâne de văzut dacă fiul lui Gică Hagi va accepta să revină în Italia, unde a mai evoluat pentru Fiorentina, între 2016 și 2018.

„În pagina 22 a cotidianului italian, se scrie că Hagi este principala țintă la Genoa pentru noul proprietar, Dan Șucu, de asemenea patron la Rapid. Formația din țara natală a avut o tentativă de a-l transfera în vară, dar Ianis a refuzat politicos oferta de la Rapid.

 

În articol se precizează că Genoa este foarte aproape de a-l transfera pe playmakerul lui Rangers, care a strălucit la echipa  națională a României la EURO 2024 și care a mai evoluat în Italia, la Fiorentina”, au transmis scoțienii de la Ibrox News.

Adrian Mutu, convins că Ianis Hagi se poate impune la Genoa: „E un jucător valoros”

Chestionat despre transferul anunțat de italieni, Adrian Mutu a susținut cu tărie că șansele lui Ianis Hagi de a deveni o piesă de bază în angrenajul celor de la Genoa sunt cât se poate de mari, dar cu o condiție: să i se acorde încredere.

„(n.r Crezi în varianta Ianis Hagi la Genoa?) E posibil, de ce nu? El a plecat direct în Seria A după ce a debutat în liga 1 la Farul. El bineînțeles că știe și limba italiană, cunoaște, deci se poate acomoda repede. E un jucător valoros. De ce are nevoie? De încredere și de continuitate în evoluții, cred că de asta are nevoie Ianis în momentul acesta.

 

(n.r. Ar putea să joace titular meci de meci la Genoa?) Calități are și poate să joace. A trecut un an și puțin de când s-a accidentat, a fost foarte greu. Trece printr-o perioadă grea la Rangers, dar asta nu înseamnă că nu poate să revină.

 

Directorul sportiv și antrenorul trebuie să vorbească și să vadă dacă au nevoie de el. Dacă s-ar realiza acest transfer înseamnă că acești oameni văd în Ianis un jucător care poate să-i ajute, iar atunci va avea șanse de a juca”, a declarat „Briliantul” pentru fanatik.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ în showbiz! Sebastian Dobrincu s-a despărțit de Otniela și… A revenit în brațele Ioanei Ignat! După cumpărături, au parcat acasă la milionar
BOMBĂ în showbiz! Sebastian Dobrincu s-a despărțit de Otniela și… A revenit în brațele Ioanei Ignat! După cumpărături, au parcat…
FCSB, ca Man City și PSG! Achiziție de aproape 500.000 de euro, Becali e gata să plătească
FCSB, ca Man City și PSG! Achiziție de aproape 500.000 de euro, Becali e gata să plătească
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă:
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani"…
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Imn pentru FCSB! Artistul celebru i l-a prezentat lui Gigi Becali şi patronul a dat răspunsul pe loc | AUDIO
Imn pentru FCSB! Artistul celebru i l-a prezentat lui Gigi Becali şi patronul a dat răspunsul pe loc | AUDIO
Otniela Sandu, imagini sexy după despărțirea de Sebastian Dobrincu! Ce a pierdut tânărul milionar
Otniela Sandu, imagini sexy după despărțirea de Sebastian Dobrincu! Ce a pierdut tânărul milionar
Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine
Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are…
BANCUL ZILEI. Bulă: -Draga mea, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți!
BANCUL ZILEI. Bulă: -Draga mea, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți!
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
ȘTIINȚA confirmă! Ce fac femeile mai mult decât bărbații?
ȘTIINȚA confirmă! Ce fac femeile mai mult decât bărbații?
Regină! Fiica lui Ion Ţiriac şi-a luat prin surprindere fanii cu ultima apariţie. Ioana a ajuns de nerecunoscut
Regină! Fiica lui Ion Ţiriac şi-a luat prin surprindere fanii cu ultima apariţie. Ioana a ajuns de nerecunoscut
Doliu în lumea atletismului românesc! A murit Felicia Țilea-Moldovan, multiplă campioană națională la aruncarea suliței
Doliu în lumea atletismului românesc! A murit Felicia Țilea-Moldovan, multiplă campioană națională la aruncarea suliței
Proprietarii de apartamente vor plăti obligatoriu banii. ANAF îi execută silit. Nimeni nu scapă pe nouă lege
Proprietarii de apartamente vor plăti obligatoriu banii. ANAF îi execută silit. Nimeni nu scapă pe nouă lege
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
Noutățile lunii martie în AntenaPLAY
Noutățile lunii martie în AntenaPLAY
×