Se cunoaște ultimul act al acestei ediții de Liga Națiunilor! Final dramatic la meciul dintre Spania și Italia!
Spania și Italia s-au duelat la Enschede, în Țările de Jos, în a doua semifinală a acestei ediții de Liga Națiunilor, după ce miercuri seară Croația a reușit să obțină calificarea în finală în urma victoriei cu gazda acestul Final 4, „Portocala mecanică”, scor 4-2, după prelungiri.
Se cunoaște ultimul act al acestei ediții de Liga Națiunilor! Final dramatic la meciul dintre Spania și Italia!
Ibericii au deschis scorul foarte repede, în minutul 3, grație golului marcat de Yeremy Pino, atacantul celor de la Villarreal.
Doar că jucătorii pregătiți de Luis de la Fuente nu au apucat să se bucure prea mult de acest avantaj, întrucât Italia a reușit să egaleze foarte rapid, în minutul 11, atunci când golgheterul lui Lazio, Ciro Immobile, a transformat o lovitură de la 11 metri.
Când jocul părea să se îndrepte inevitabil către prelungiri, în minutul 88, Joselu, proaspăt introdus pe teren, a arătat prezență de spirit și a trimis din 6 metri în poartă, o minge șutată de Rodri din marginea careului și deviată de un fundaș italian.
Spania s-a impus astfel cu scorul de 2-1 și va juca finala acestei ediții de Liga Națiunilor contra Croației, duminică. Anterior, în aceeași zi, se va disputa și finala mică dintre Țările de Jos și Italia.
Cum s-au prezentat cele două echipe la acest meci:
Spania (4-2-3-1): Simon- Jesus Navas, Le Normand, Laporte, Alba- Rodri, Merino- Rodrigo, Gavi, Pino- Morata
Rezerve: Asensio, Canales, Ansu Fati, Fabian Ruiz, Joselu, Kepa Arrizabalaga, Dani Carvajal, Nacho Fernandez, Fran Garcia, Dani Olmo, David Raya, Zubimendi
Selecționer: Luis de la Fuente
Italia (3-5-2): Donnarumma- Toloi, Bonucci, Acerbi- Di Lorenzo, Frattesi, Jorginho, Barella, Spinazzola- Immobile, Zaniolo
Rezerve: Darmian, Dimarco, Chiesa, Cristante, Verratti, Buongiorno, Gnonto, Meret, Pellegrini, Raspadori, Retegui, Vicario
Selecționer: Roberto Mancini