Aproape 1.400 de fani s-au adunat pe un stadion de fotbal în orășelul spaniol Almendralejo pentru finala de promovare din liga patra în cea de-a treia (Tercera Division spre Segunda B), 700 de suporteri pentru fiecare echipă. Accesul și ieșirea de pe teren, dar și comportamentul în timpul meciului a fost absolut exemplar pentru toți participanții.
43.000 de spectatori la un meci de rugby pe timp de pandemie. Unde s-a întâmplat așa ceva și cum au reacționat autoritățile | VIDEO
Se știe că Spania, în primele ligi, s-a jucat fără spectatori. Iată că într-o zonă din această țară autoritățile locale și cele sanitare au permis ca meciul să aibă loc cu porțile deschise. Însă regulile au fost acceptate și respectate cu sfințenie, fiecare spectator având locul bine delimitat.
Scorul a fost 1-1, Villanovense a promovat, dar asta a contat mai puțin pentru presa iberică. Fanii celor de la Villanovense și cei de a Cacereño și-au încurajat echipele, au suferit, au sărbătorit, au plâns, dar, mai ales, au arătat un comportament exemplar în tribuna stadionului „Francisco de la Hera”, în marea finală pe plan regional.
Nu au existat mulțimi adunate sau celebrări în masă și nici imagini care să arate măcar o singură imprudență a fanilor într-o zi în care echipele lor își jucau, practic, obiectivul întregului sezon: promovarea.
Trebuie amintit că toată Spania aștepta acest meci din Extremadura și aceste playoff-uri de promovare, întrucât a fost singura regiune alături de Insulele Canare care a permis ca partidele de fotbal să fie organizate cu public, dar cu acces limitat. După ce întreaga Spanie a văzut modelul prezentat, Extremadura a arătat probabil drumul către viitor. Stadionul de fotbal în noua epocă pe care o trăim astăzi, la pachet cu COVID-19.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER