Se pregătește cel mai scump transfer din istoria fotbalului! Chelsea primește o sumă halucinantă pentru a se despărți de Hazard

Cei de la Real Madrid caută să-l înlocuiască pe Cristiano Ronaldo, plecat la Juventus Torino, iar spaniolii îl vor cu orice preț pe Eden Hazard, starul englezilor de la Chelsea.

Presa internațională susține că șefii lui Real sunt dispuși să plătescă 200 de milioane de lire sterline, adică 224 de milioane de euro, pentru a-l transfera pe Hazard, cel care mai are contract cu Chelsea până în 2020.

Express scrie că Hazard, vedeta naționalei Belgiei la Cupa Mondială, a lăsat să se înțeleagă că ar fi tentat să joace în Spania, mai ales la trupa din Madrid, acolo unde poate fi coechiper cu portarul Thibaut Courtois, colegul său de la națională și cel declarat cel mai bun goalkeeper de la CM 2018.

„Am vorbit cu Eden de două sau de trei ori în ultimele două zile. Am vorbit despre tot ce se putea vorbi. Cred că această problemă, a transferului, nu ține de prezent”, a spus recent Sarri, antrenorul lui Chelsea. Totuși, dacă mutarea se va realiza va fi cea mai scumpă din istorie, recordul actual fiind deținut de Neymar, cel care s-a transferat de la Barcelona la PSG pentru 222 de milioane de euro.

Publicat: 12 08. 2018, 12:35
Actualizat: 12 08. 2018, 12:36