Presa din Spania a aflat planul pe care îl are conducerea lui Real Madrid, dacă Zinedine Zidane nu reuşeşte să redea echipei o imagine mai bună.
Din câte se pare, Florentino Perez are pe listă două variante pentru înlocuirea francezului, pe Jose Mourinho şi pe Raul.
Cele mai mari şanse le are portughezul, care a declarat că ar fi deschis unei eventuale reveniri la Madrid. Site-ul donbalon.com a aflat că Mourinho şi-a spus şi cerinţele care stau la baza semnării contractului. Ar vrea să mai aducă trei oameni lângă el, pe Gonçalo Guedes, atacantul Valenciei, pe Aitor Karanka, care ar urma să facă parte din stafful său tehnic, dar şi un mijlocaş central.
Potrivit Diario Gol, Florentino Perez ar fi luat deja cina cu Jose Mourinho, zilele trecute, căruia i-a transmis că în cazul în care Zinedine Zidane pleacă, ”The Special One” este aşteptat la Madrid. Tehnicianul în vârstă de 56 de ani a pregătit-o pe Real Madrid în perioada mai 2010 – iunie 2013, timp în care a câştigat un titlul de campion în La Liga, o Cupă şi o Supercupă ale Spaniei.
Trompetele meciului de pe Național Arena. Andru Nenciu, după FCSB – Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER