Se prelungește tensiunea în cazul Dennis Man. Care e situația actuală a internaționalului român

Sursă foto: Profimedia Images
Vezi galeria foto - 7 poze

Viitorul lui Dennis Man este dominat de o stare de nesiguranță. În ce situație se află fotbalistul român legitimat la Parma.

Internaționalul român Dennis Man ar fi pe cale de a semna un nou acord cu italienii de la Parma, asta în ciuda faptului că în ultimele săptămâni s-a tot scris despre faptul că jucătorul ar fi în vizorul mai multor formații de renume din Europa. Printre grupările la care ar fi dorit atacantul se numără Borussia Dortmund, Olympique Lyon, West Ham și Napoli.

Situație incertă încă pentru fotbalistul român Dennis Man. Italienii scriu despre prelungirea acordului său cu Parma

Totuși, potrivit jurnaliștilor de la Parma Live, Dennis Man, dar și Valentin Mihăilă, ar urma să revină la formația peninsulară abia peste aproximativ o săptămână, asta întrucât cei doi au nevoie de odihnă, dat fiind faptul că au evoluat pentru selecționata României la Campionatul European din Germania.

„Patru jucători ai Parmei au fost protagoniști la EURO și Copa America în această vară. Niciunul dintre ei nu mai sunt în competiții, dar toți au avut parte de satisfacții. Botond Balogh a fost eliminat cel mai devreme, în faza grupelor cu Ungaria. De aceea, s-ar putea alătura echipei la începutul săptămânii viitoare.

Situația este diferită pentru Valentin Mihăilă și Dennis Man, care au ajuns în optimile de finală cu România. Cel mai probabil ei vor avea o săptămână în plus de odihnă, iar revenirea lor este programată în săptămâna 22-28 iulie.

Revenirea lui Yordan Osorio, jucătorul Venezuelei, care a fost eliminată în sferturile Cupei America, va fi amânată până spre finalul lunii iulie”, au notat jurnaliștii italieni.

Mauro Pederzoli vorbește despre prelungirea contractului lui Dennis Man: „Suntem optimiști”

Dată fiind situația, pare mai mult ca sigur că se va amâna și data la care Dennis Man va semna un nou acord cu echipa „cruciaților”. De altfel, în cursul zilei de marți, Mauro Pederzoli, directorul sportiv al Parmei, a transmis că jucătorul român este așteptat să revină din vacanță, iar mai apoi ar urma să semneze noul contract.

„Suntem aproape (n.r. de prelungirea contractului lui Dennis Man). Am spus asta de ceva vreme, dar contextul nu ne-a ajutat, mai întâi Campionatul European, apoi vacanța, dar suntem optimiști.

Prelungirea contractelor sunt o parte importantă din mutările noastre în campania de mercato din acest an. Dorința noastră este să ne asigurăm că ne putem baza pe o parte importantă din lotul de anul trecut, iar din acest motiv vrem să continuăm cu prelungirea contractelor”, a transmis Mauro Pederzoli, în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat: 10 07. 2024, 23:37
Actualizat: 10 07. 2024, 23:38