Se „scurg” informațiile din interiorul Realului! Zidane vrea trei transferuri stelare pentru a domina iar fotbalul

Faptul că Eden Hazard (28 de ani) și Paul Pogba (26 de ani) sunt doriți de Real nu mai reprezintă de ceva timp o noutate pentru fani. Zidane i-a trecut între primele 3 transferuri pe care vrea să le facă în vară, dar AS a aflat numele surpriză care intră pe lista francezului. Este vorba Christian Eriksen (27 de ani), pentru care Florentino Perez este obligat să bată recordul celui mai scump transfer din istorie. Tottenham nu îl lasă să plece pentru mai puțin de 250 de milioane de euro.

Prețul exorbitant cerut de englezi este unul surprinzător, ținând cont de faptul că înțelegerea cu danezul expiră în vara lui 2020 și din iarnă fotbalistul poate negocia cu orice club. Dacă Florentino Perez va fi înduplecat de Zidane să plătească suma, Eriksen va deveni cel mai scump transfer din istorie. În acest moment, recordul este deținut de Neymar, transferat de PSG de la Barcelona, pentru 222 de milioane de euro.

Eden Hazard și Paul Pogba sunt principalele ținte și fotbaliștii care trebuie să dea o altă imagine madrilenilor, din stagiunea următoare. AS menționa că momentul în care belgianul va ajunge la Real se apropie cu pași repezi și se specula și sumele afacerii:

  • Suma de transfer către Chelsea: 85 de milioane de euro
  • Salariul lui Hazard: aproximativ 12 milioane de euro

În cazul lui Pogba, Zidane trebuie să îl convingă pe Perez să ofere salariul cerut de fotbalist, 18 milioane de euro. Pogba s-a certat cu Ole Gunnar Solskjaer și presa a aflat că vrea să plece de la Manchester United. De altfel, și mijlocașul recununoștea că este tentat de o experiență la campioana Europei: „Real Madrid este visul oricărui copil, oricărui jucător de fotbal, mai ales acum, cu Zinedine Zidane„.

 

Publicat: 14 04. 2019, 10:22
Actualizat: 14 04. 2019, 10:23