Ovidiu Hațegan (37 de ani) a avut parte de o seară nefastă, la Belfast, în Irlanda de Nord – Elveția 0-1. Arbitrul român a dictat un penalty foarte controversat, în minutul 57, iar fanii și foștii jucători nord-irlandezi nu l-au menajat deloc.
Într-o confruntare foarte echilibrată, la scorul de 0-0, Hațegan a ales să dictee lovitură de la 11 metri la o fază la care șutul lui Shaqiri l-a lovit în spate pe Corry Evans și, imediat, i-a acordat un cartonaș galben care-l face pe nord-irlandez ineligibil pentru meciul retur.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA FAZA LA CARE HAȚEGAN A ARĂ‚TAT PENALTY
Evident, pentru că reluările au arătat că românul a greșit atunci când a arătat penalty, jucătorii nord-irlandezi i-au contestat decizia care se poate dovedi decisivă în privința calificării la Cupa Mondială din Rusia. Nervoși, britanicii au dat startul protestelor chiar pe teren și nu s-au oprit nici după finalul meciului.
Selecționerul Irlandei de Nord, Michael O’Neill, nu l-a menajat pe Hațegan: „E uimitor că arbitrul a putut lua o asemenea decizie! Era la șase metri de fază, nimeni în fața lui. Ne-am simțit înșelați, mai ales într-un asemenea moment decisiv”, a spus acesta.
Printre cei mai vehemenți contestatari s-a numărat Keith Gillespie, fost jucător în naționala Irlandei de Nord și actual comentator BBC: „Ei (n. red – elvețienii) nici măcar nu au cerut penalty, ceea ce e mai rău pentru arbitr. E ridicol să dai un astfel de penalty”, a spus Gillespie, după meci.
Pentru fani, Hațegan s-a distrat rapid în omul de arătat cu degetul pentru înfrângere, iar rețelele de socializare s-au umplut cu reproșuri și ironii la adresa centralului de 37 de ani.
— Phill Shields (@phill_shields) November 9, 2017
— Mark Ellames (@MJE_3) November 9, 2017
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER