FC Barcelona a fost călcată în picioare de Bayern Munchen în Champions League și a pierdut cu 8-2 în „sferturi”. Catalanii nu mai primiseră opt goluri din anul 1946, de la un duel cu Sevilla, din Cupa Spaniei. Dezastrul din Champions League a provocat o criză uriașă la club, iar Gerard Pique a spus că este gata să plece.
Președintele Josep Maria Bartomeu a convocat Consiliul de Administrație pentru luni pentru a vedea care sunt soluțiile.
„Josep Maria Bartomeu a anunțat că va lua decizii importante în următoarele zile. Președintele a convocat un consiliu de administrație de urgență pentru luni, în principiu pentru a stabili natura acelor măsuri încheiate cu eliminarea catastrofală din Europa”, notează Mundo Deportivo.
Soarta antrenorului Quique Setien pare pecetluită, scriu cei de la sport.es. Șefii îl găsesc responsabil de faptul că formația catalană nu a câștigat niciun trofeu pentru prima dată în ultimii 13 ani. Sunt deja vehiculate două nume care ar putea să-i ia locul: Xavi și Mauricio Pochettino.
Primul e favoritul vestiarului, dar se află în echipa lui Victor Font, cel care va participa la alegerile pentru președinția Barcelonei programate anul viitor.
Vor fi multe schimbări la nivelul lotului, iar mai mulți jucători vor fi puși pe lista de transferuri. Antoine Griezmann, Ousmane Dembele și Luis Suarez se pare că vor pleca de la echipă. Statistica jucătorului de Uruguay a fost jenantă în duelul cu Bayern Munchen. A dat 24 de pase, 9 dintre ele când a repus mingea de la mijlocul terenului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER