Sergi Roberto, 25 de ani, a scris istorie cu golul marcat în minutul 90+5 contra francezilor de la PSG. Pentru jucătorul promovat de la academia clubului a fost al treilea gol marcat în Liga Campionilor în cariera sa. Interesant este că toate au fost marcate pe Camp Nou și toate au avut o importanță aparte.
În 2011, Barcelona juca pe teren propriu contra bielorușilor de la BATE Borisov, în faza grupelor din Liga Campionilor. Sergi Roberto a deschis scorul în minutul 35, reușind să spargă defensiva foarte bine organizată a gazdelor. Barcelona a mai punctat de trei ori până la final, în ultima jumătate de oră. Chiar dacă e greu de crezut că oaspeții ar fi rezistat 90 de minute pe Camp Nou, Sergi Roberto a fost cel care a deschis drumul spre victorie.
În 2015, catalanii primeau vizita „farmaciștilor” de la Bayer Leverkusen, tot în faza grupelor. Papadopoulos deschidea scorul pentru oaspeți în minutul 22, spre surprinderea tuturor. Barcelona nu a reușit să întoarcă scorul până când nu intrat în teren Sergi Roberto. Introdus în minutul 72, spaniolul a adus egalarea în minutul 80. După doar două minute, Luis Suarez a marcat golul victoriei pentru echipa pregătită de Luis Enrique.
Add it as one of the greatest moments in football! Cue the Titanic theme…#FCBPSG #Barca #PSG #sergirobertopic.twitter.com/ebCrc2EG9y — CFN (@canadafootynews) March 9, 2017
Add it as one of the greatest moments in football! Cue the Titanic theme…#FCBPSG #Barca #PSG #sergirobertopic.twitter.com/ebCrc2EG9y
— CFN (@canadafootynews) March 9, 2017
Astfel că Sergi Roberto pare să fie omul potrivit la locul potrivit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER