Meciul dintre Mirandes și Sevilla a reprezentat surpriza săptămânii în fotbalul din Spania. Viitoarea adversară a lui CFR Cluj din șaisprezecimile Europa League a pierdut cu 3-1 în deplasare, în fața formației Mirandes, locul 10 din La Liga 2.
Rezultatul este unul total neașteptat în condițiile în care Julen Lopetegui a aliniat un prim unsprezece de bază, fără multe schimbări față de formația standard.
Gazdele au început forcing-ul încă din startul partidei, primul gol venind în minutul 7. Golurile au fost înscrise de brazilianul Matheus Aias, reușind o dublă și mijlocașul Alvaro Rey. La oaspeți, Nolito a marcat golul de onoare, în minutul 90.
Mirandes va întâlni în faza sferturilor una dintre următoarele echipe calificare: Granada, Valencia, Athletic Bilbao, Real Madrid, Villareal, Barcelona și Real Sociedad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER