Simbolul păcii a devenit simbolul urii. Tradiția de 100 de ani interzisă de FIFA pentru că are implicații politice. Forul mondial nu îi lasă pe britanici să-și onoreze morții și amenință cu depunctarea
Federația engleză (FA) și cea scoțiană de fotbal (Scottish FA) au anunțat că vor sfida FIFA care le-a interzis să poarte flori de mac la meciul direct dintre cele două selecționate ce va avea loc vineri pe stadionul Wembley. Forul mondial interzice orice fel de mesaje politice, religioase sau comerciale pe tricourile de joc ale echipelor naționale. Cele două federații au anunțat însă că jucătorii vor purta banderole negre pe care vor fi desenate flori de mac, fiind dispuse să accepte orice sancțiune care s-ar putea abate supra lor.
Sancțiunile pe care cele două federații le-ar putea primi se întind de la o simplă amendă până la depunctare, lucru confirmart de secretarul general al FIFA, Fatima Samoura.
Gareth Southgate, selecționerul interimar al Angliei, și căpitanul Scoției Darren Fletcher și-au exprimat susținerea față de această decizie, indiferent de riscuri: „Este parte a identității noastre ca națiune. Suntem fericiți că putem să onorăm sacrificiul celor care au fost înaintea noastră”, a spus Southgate, completat de Fletcher: „În primul și cel mai important rând, cred că tuturor le-ar face plăcere să poarte și vor să poarte floarea de mac pentru a ne arăta respectul. Cei de la FIFA au regulile lor și este de înțeles, dar sper că bunul simț va fi pe primul plan.”
Președintele FA, Martin Glenn susține că apărarea într-un proces contra FIFA este una „beton”: „Din nefericire, cu apariția noilor personaje de la FIFA, au simțit nevoia să își >. Dacă ne vor amenda, vom face apel. Au plobleme mai mari de care are trebui să se ocupe. Vom contesta decizia. Sunt sigur că poziția noastră atât legală cât și morală este una corectă. Suntem de părere că acest caz este unul „beton”. Așa că le urez baftă.”
Glenn a mai subliniat faptul că echipele din Premier League au avut simbolul florii de mac de multe sezoane încoace, dar FIFA nu a luat nicio măsură. Contrele pe această temă dintre FIFA și federația engleză au avut loc și acum cinci ani când Federația Internațională a amenințat că va interzice simbolul florii de mac, dar în cele din urmă jucătorilor le-a fost permis să le poarte.
Pe 12 noiembrie 2011 pe Wembley, Anglia purta banderole negre cu mac într-un amical contra Spaniei. La cinci ani distanța naționala „albionului” și „Furia Roja” se întâlnesc din nou tot într-o partidă amicală. Anglia – Spania se joacă marți, la Londra, de la ora 22:00.
Inclusiv premierul Marii Britanii Theresa May a comentat interdicția FIFA: „Înainte să ne spună ce să facem, ar trebui să-și rezolve probleme. Jucătorii noștri vor să-și arate respectul și recunoștiința pentru cei care s-au sacrificat pentru siguranța și securitatea noastră. Este un lucru absolut normal ca ei să facă asta.”
Irlanda de Nord și Țara Galilor vor purta doar banderole negre simple, pentru că se tem de posibilele măsuri ce vor fi luate de FIFA
Țara Galilor a anunțat însă că nu va purta simbolul nici pe banderole, nici pe tricouri în meciul contra Serbiei, de sâmbătă seara care se joacă la Cardiff. Președintele federației galeze de fotbal (FAW), Jonathan Ford a spus că posibilitatea unei depunctări este unul din motivele pentru care FAW a ales să folosească o altă modalitate de a onora morții Marii Britanii. Fanii galezii vor crea o coregrafie ce va simboliza floarea de mac: „Federația evident că dorește să onoreze și să-și arate respectul față de cei care au luptat și și-au dat viața pentru țara lor. Ca federație trebuie să respectăm regulile FIFA și după lungi discuții cu consiliul FAW, staff-ul tehnic și jucătorii am ajuns la decizia de a nu purta floarea de mac împotriva Serbiei. Nu vrem să ne asumăm riscul unei sancțiuni finaciare sau a unei depunctări. Cu toate acestea este un obicei în această perioadă a anului așa că vom găsi o altă modalitatea de a aduce un omagiu.”
De ce floarea de mac și ce semnifică ea
În fiecare an, la finalul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, prezentatorii TV, sportivii și alte persoane importante poarta macul roșu amplasat pe piept. Acesta poate se obține din stațiile de metrou, autobuz, tren sau diverse magazine prin donarea a cel puțin o liră sterlină.Macului îi priește terenul degradat, lucru ce a fost observat în secolul al XIX-lea, cand în timpul războaielor napoleoniene, pe terenurile unde erau mai mulți soldați morți au crescut maci de culoare roșie.
În 1914, în nordul Franței și Flandrei, în timpul Primului Război Mondial, medicul militar canadian John McCrae a observat și a descris poetic macii roșii. Poemul lui, „În câmpurile Flandrei”, este cunoscut și în zilele noastre. Macii au fost aleși pentru a portretiza sacrificiul colegilor săi morți. De atunci, macul a devenit un simbol al celor care au murit în timpul primei conflagrații mondiale.
În anul 1918, la data de 11.11 la ora 11 s-a oprit războiul în toata Europa. Acest lucru s-a întamplat dupa patru ani de lupte continue. În dimineata zilei respective s-a semnat armistițiul pentru încetarea râzboiului, iar după șase, fix la ora 11 asta avea să se și întâmple. Prima zi de comemorare a victimelor de război a fost sărbatorită în anul 1919 în Marea Britanie și in alte tarile din Commonwealth. Sărbătoarea inițială a fost numită Ziua Armistițiului și a fost sarbatorită pentru comemorarea evenimentelor din anul anterior. După sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, în 1945, Ziua Armistițiului (eng. Armistice Day) a fost redenumită Ziua Comemorării (eng. Remembrance Day).
- Anglia – Scoția, vineri, 21:45
- Irlanda de Nord – Azerbaijan, vineri 21:45
- Țara Galilor – Serbia, sâmbătă, 21:45
Articol scris de Cătălin Chivulescu