Sinisa Mihajlovic, pe banca lui Bologna la primul meci acasă din Serie A. VIDEO | Fanii l-au aplaudat în picioare pe antrenorul care suferă de leucemie
Antrenorul Sinisa Mihajlovic (50 de ani), diagnosticat cu leucemie, a fost prezent pe banca tehnică a lui Bologna, la primul meci disputat pe teren propriu în acest sezon de echipa sa, vineri seară, contra lui Spal, scor 1-0.
Deși a fost diagnosticat cu leucemie și a efectuat 43 de zile de chimioterapie, Mihajlovic a ținut să fie aproape de jucătorii echipei sale și în a doua etapă de campionat. S-a întâmplat și în meciul cu Spal, din etapa a doua din Serie A. Fanii i-au pregătit o atmosferă superbă, scandându-i numele și aplaudându-l în picioare pe sârb.
Bologna a câștigat partida, după golul din minutul 90+3 al lui Soriano. În urma acestui succes, echipa lui Sinisa Mihajlovic a urcat, temporar, pe locul 1 în Serie A, având patru puncte.
Duminică, 25 august, Mihajlovic a impresionat prin prezența sa pe banca tehnică a grupării Bologna în meciul de debut din noul sezon din Italia, în fața Veronei, încheiat la egalitate, scor 1-1. Italienii scriu că antrenorul a efectuat 43 de zile de chimioterapie. Indicațiile medicilor sunt însă clare, Sinisa Mihajlovic trebuie să se odihnească și să se pregătească pentru a doua parte a tratamentului, în lupta împotriva leucemiei.