Situație tensionată în Spania! Un fotbalist vrea să renunțe la cetățenie și să joace pentru o altă națională
Munir El Haddadi, fotbalist cu cetățenie spaniolă, dar cu părinți marocani, a contactat Federația Marocană de Fotbal pentru a-l ajuta în privința unei naturalizării. Fotbalistul împrumutat de Barcelona la Alaves dorește să participe cu naționala Marocului la Campionatul Mondial din 2018.
Potrivit Assabah Daily, fotbalistul de 22 de ani s-a adresat deja oficialilor de la FIFA cărora le-a cerut ajutor în privința naturalizării. De asemenea, a cerut respectarea statului jucătorului cu dublă cetățenie.
Născut în orașul spaniol San Lorenzo del Escorial, din părinți marocani, Munir a debutat în naționala de seniori a Spaniei pe 8 septembrie 2014, sub comanda lui Vicente del Bosque, în partida din preliminariile EURO 2016 contra Macedoniei, scor 5-1.
Atunci, Munir a jucat 13 minute, fiind și ultima sa apariție în naționala Spaniei. Fără perspectivă la naționala Spaniei, Munir s-a hotărât să aplice pentru cetățenia marocană, mai ales după ce a văzut că naționala Marocului s-a calificat la Campionatul Mondial din 2018 în urma victoriei, scor 2-0, împotriva Coastei de Fildes.
Federația Marocană de Fotbal și-a exprimat dorința de a-l naturaliza pe Munir și a discutat deja cu Federația din Spania în vederea eliberării actelor necesare mutării.