Șoc în derby-ul Atletico – Real Madrid! Absența lui Vinicius l-a costat pe Ancelotti! Saul Niguez, prestație de senzație la ceas aniversar
Se poate spune într-o oarecare măsură că s-a produs un șoc în derby-ul Atletico – Real Madrid, disputat pe „Wanda Metropolitano” în etapa cu numărul 6 din acest sezon de La Liga.
Șoc în derby-ul Atletico – Real Madrid! Absența lui Vinicius l-a costat pe Ancelotti! Saul Niguez, prestație de senzație la ceas aniversar
Mare favorită înaintea acestei partide, prin prisma startului foarte bun de stagiune, în care înregistrase victorii pe linie în primele cinci runde, dar fără starul Vinicius Jr., care a acuzat anumite probleme gastrice în ziua jocului, echipa antrenată de Carlo Ancelotti a fost învinsă de marea rivală din oraș, care se afla doar pe poziția a opta a clasamentului înaintea duelului direct, cu scorul de 3-1.
Scorul a fost deschis în minutul 4 de către Alvaro Morata, iar avantajul echipei antrenate de Diego Simeone a fost dublat în minutul 18 de Antoine Griezmann. În minutul 35, Toni Kroos i-a readus pe „galactici” în joc, dar imediat după pauză Morata a semnat dubla și a risipit astfel orice fel de speranță a rivalilor.
Saul Niguez a fost vedeta acestei partide. Chiar dacă nu a marcat, mijlocașul central spaniol a reușit să furnizeze două pase decisive, pentru golurile doi și trei, fiind pentru prima dată când pune în scenă o astfel de performanță în La Liga, chiar la meciul cu numărul 300 jucat de el în această competiție.
În urma acestei înfrângeri, Real Madrid a ratat pentru moment oportunitatea de a prelua șefia clasamentului din La Liga, rămânând cu un punct în spatele celor de la FC Barcelona și Girona și după această etapă.
De partea cealaltă, Atletico Madrid a urcat până pe locul 5, ajungând 10 puncte, la egalitate cu Valencia și Rayo Vallecano, dar cu golaveraj superior față de acestea, și la 3 puncte în spatele celor de la Athletic Bilbao, formația de pe poziția a patra.
Cum s-au prezentat cele două echipe la acest derby:
Atletico Madrid (5-3-2): Oblak- Molina, Savic, Gimenez, Hermoso, Lino- Llorente, Koke, Saul Niguez- Morata, Griezmann
Rezerve: Witsel, Azpilicueta, Depay, Correa, Galan, Gomis, Grbic, Kostis, Riquelme
Antrenor: Diego Simeone
Real Madrid (4-3-1-2): Arrizabalaga- Vazquez, Rudiger, Alaba, Fran Garcia- Valverde, Kroos, Camavinga- Modric- Bellingham, Rodrygo
Rezerve: Joselu, Nacho Fernandez, Mendy, Tchouameni, Brahim Diaz, Ceballos, Fran, Lunin
Antrenor: Carlo Ancelotti