Kylian Mbappe a luat decizia finală în ceea ce privește viitorul său la Paris Saint-Germain. Vârful campioanei Franței i-a răspuns lui Nasser Al-Khelaifi, președintele clubului parizian.
Potrivit celor de la Foot Mercato, în urma ultimatumului dat de Nasser Al-Khelaifi, Fayza Lamari, impresarul și mama lui Kylian Mbappe, a vorbit cu cei de la Paris Saint-Germain și le-a transmis că fiul său nu-și va prelungi contractul cu formația pariziană, însă nici nu se va transfera la altă echipă. Vârful campioanei Franței se va prezenta la reunirea lotului și își va duce contractul la bun sfârșit.
„Nu vrem să pierdem cel mai bun jucător din lume pe gratis, nu putem face asta. Acesta este un club francez. El a spus că nu va pleca niciodată pe gratis. Dacă se răzgândește astăzi, nu este vina mea. Nu vrem să pierdem cel mai bun jucător din lume pe gratis, asta e foarte clar. Kylian Mbappé trebuie să se decidă săptămâna viitoare sau în două săptămâni.
Aceasta este limita pentru a lua o decizie finală. Dacă nu vrea să semneze un nou contract, ușa este deschisă. Nimeni nu este mai mare decât clubul, niciun jucător, nici măcar eu. Am avut un acord verbal cu Kylian, așa cum a confirmat, de aceea sunt șocat și dezamăgit”, a declarat Nasser Al-Khelaifi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER